vineri, decembrie 6, 2024
AcasăAgenda ZileiOrban: Bugetul pe 2019 este unul science fiction

Orban: Bugetul pe 2019 este unul science fiction

Proiectul de buget pe 2019 este unul science fiction, dar liberalii vor aduce amendamente de substanţă, care să ajute la îmbunătăţirea acestuia, a firmat preşedintele PNL, Ludovic Orban. 

„Un buget science fiction, pentru că se bazează pe nişte ficţiuni în ceea ce priveşte bazele acestui buget, respectiv o rată a inflaţiei de 2,8%. Să ne aducem aminte că rata anuală a inflaţiei, care era aproape zero în momentul la care PSD-ALDE s-au instalat la guvernare, a ajuns la nivel extrem de ridicat, 5,4 rata anualizată, şi la ora actuală este 4,6 rata anualizată, ori, în condiţiile în care leul s-a prăbuşit, în condiţiile în care vor avea loc scumpiri în lanţ datorate creşterii costurilor cu energia electrică, cu gazul natural, evident că vom avea un puseu inflaţionist şi evident că rata inflaţiei propusă în acest buget – de 2,8% – este science fiction, este o minciună”, a declarat liderul liberalilor.

Potrivit lui, cursul de schimb euro-leu, deşi era 4,76, în proiectul de buget e stabilit 1 euro 4,67 lei. Este o minciună gogonată, pentru că tendinţa va fi de slăbire în continuare a leului, pentru că fenomenele negative care se petrec în economie cu siguranţă vor afecta şi puterea leului şi implicit vor duce la continuarea scăderii leului în raport cu euro. 

„Cum poţi să-ţi asumi o asemenea creştere economică de 5,5%, în condiţiile în care toate prognozele făcute de instituţii internaţionale de prestigiu indică o creştere economică de maxim 4% şi, cel mai probabil, această creştere economică nu va depăşi 3%. Or, este clar că toate cifrele sunt puse din burtă, toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni, aşa cum au reprezentat şi în bugetele pe anii anteriori. În special sumele alocate pentru investiţii şi sumele alocate pentru Educaţie reprezintă nişte minciuni”, a mai declarat Ludovic Orban. 

Nici în ceea ce priveşte programul de înzestrare a Armatei Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţiile. 

„Guvernul nu a avut capacitatea să cheltuiască 2% din PIB pentru Apărare, pentru susţinerea programului de înzestrare, toate procedurile de înzestrare sunt blocate. Să vii să spui că vei creşte investiţiile în condiţiile în care din 2012 până astăzi nivelul investiţiilor a fost într-o continuă scădere şi în mare parte creşterea economică are de suferit din cauza lipsei investiţiilor mi se pare o nouă minciună gogonată, care nu stă în picioare şi nu poate fi susţinută”, a arătat Orban. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate