luni, septembrie 9, 2024
AcasăAgenda ZileiCe măsuri de relaxare a propus Institutul de Sănătate Publică

Ce măsuri de relaxare a propus Institutul de Sănătate Publică

Din 15 mai, următoarele măsuri de relaxare ar putea intra în vigoare, dacă autoritățile acceptă propunerile înaintate de Institutul Național de Sănătate Publică

Astfel că, accesul la saloanele de îngrijire personală (frizerie, coafură, manichiură, pedichiură şi cosmetică) se va realiza cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în aşteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafaţă minimă de 4 metri pătraţi pentru fiecare client şi o distanţă minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate.

La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului că accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depăşească 37 de grade, sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii şi cu dezinfecţia mâinilor.

„Operatorul economic are obligaţia de a pune la dispoziţie materialele şi substanţele necesare. Personalul angajat are obligaţia de a purta în permanenţă mănuşi şi mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului şi suprafeţelor de lucru”, mai propun cei de la INSP. 

Totodată, măştile de protecţie utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mănuşile vor fi dezinfectate după fiecare client, iar incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a postat în transparenţă decizională propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate