Comisiile de politică externă şi de cultură ale Senatului au audiat, luni, candidaţii pentru conducerea Institutului Cultural Român (ICR), majoritate de voturi obţinând Liviu Jicman pentru funcţia de preşedinte, Mirel Taloş şi Attila Weinberger pentru cele două posturi de vicepreşedinte şi 14 membri pentru Consiliul de conducere al instituţiei.
Numirea conducerii ICR revine plenului Senatului.
Pentru funcţia de preşedinte al ICR candidează, au fost audiaţi şi votaţi Liviu Jicman propus din partea grupului PNL (15 voturi „pentru”), Andrei Novac – propus de Uniunea Scriitorilor din România (2 voturi „pentru”) şi George Pleşu, din partea grupului USR (4 voturi „pentru”).
„Propunerea care a fost adoptată este Liviu Jicman – preşedinte ICR”, a informat preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, Viorel Badea.
Liviu Jicman, care acum conduce Muzeul Național Cotroceni, a fost vicepreședintele ICR în perioada 2013-2016, anterior fiind consilier al ministrului Culturii și șef de cabinet. În perioada 2007 – 2009 a fost consilier al președintelui Autorității Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Ingrid Zaarour. În 2007 a absolvit Colegiul Național de Apărare.
Pentru cele două posturi de vicepreşedinte, Radu Baltasiu (autopropunere) a obţinut 2 voturi „pentru”, Mirel Taloş -16 voturi „pentru”, propus de grupul PSD, şi Attila Weinberger – 16 voturi „pentru”, propus de grupul UDMR.
„Cei doi vicepreşedinţi care au obţinut majoritatea voturilor sunt Mirel Taloş şi Attila Weinberger”, a adăugat Badea.
Membrii propuşi de grupurile parlamentare pentru Consiliul de conducere al ICR sunt Gabriela Alexandrescu (PNL), Andras Demeter (UDMR), Andrei Dîrlău (AUR), Dragoş Neamu (USR), Emil Pantelimon (PNL), Dumitru Preda (PSD), Valeriu Şuşnea (PSD), iar din partea uniunilor de creatori au fost audiaţi: Benoni Ioan Cărmăzan (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România), Aurelia Corbeanu (Uniunea Teatrală din România UNITER), Damian Dumitru (Uniunea Cineaştilor din România), Ştefan Gheorghiu (Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România), Petru Lucaci (Uniunea Artiştilor Plastici din România), Ileana Tureanu (Uniunea Arhitecţilor din România), Ulpiu Vlad (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România) şi Răzvan Voncu (Uniunea Scriitorilor din România).
Potrivit Legii 356/2003, Institutul Cultural Român este organizat şi funcţionează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar.
Conducerea operativă a institutului este asigurată de un preşedinte, cu rang de ministru, ajutat de doi vicepreşedinţi, cu rang de secretar de stat, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului permanent.
Avizul Comisiei pentru cultură şi media şi Comisiei pentru politică externă, care este consultativ, este prezentat plenului Senatului.
Listele de candidaţi se aprobă, în plen, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
Mandatul membrilor Consiliului de conducere este de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii.