PMP nu va participa la un vot împotriva învestirii lui Ludovic Orban, a declarat preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan, după consultările de la Cotroceni.
„I-am explicat că parlamentarii PMP au preferat să nu participe la votul pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, pentru că am pus, înainte de toate, nevoia de stabilitate a ţării. Considerăm în acest moment că există posibilitatea alegerilor anticipate. Vom stabili în Consiliul Executiv Naţional al PMP, care va avea loc duminică, poziţia noastră în raport cu această posibilitate”, a declarat Paşcan.
PMP nu doreşte să participe la un vot împotriva învestirii lui Ludovic Orban, apreciind că un astfel de scenariu ar reprezenta o dramaturgie, o bătălie a orgoliilor, a vanităţilor la nivelul de vârf al clasei politice.
„Nu vom consimţi la validarea unui alt Guvern decât cel cu care am făcut o înţelegere protocolară pe care noi am respectat-o. Aşa cum am făcut la moţiunea de cenzură, la fel vom proceda şi acum. În sensul că nu vom participa la un vot împotriva învestirii lui Ludovic Orban. Vom rămâne spectatori întrucât considerăm că este vorba de o dramaturgie, o bătălie a orgoliilor, a vanităţilor la nivelul de vârf al clasei politice şi ea deserveşte profund intereselor românilor. Mai sunt câteva luni până la alegerile locale. Cred că tocmai din acest motiv nu există justificat un temei rezonabil raţional, pentru a forţa alegeri anticipate. Noi pledăm pentru alegeri la termen, dar nu ne sfiim, nu ne temem de eventuale alegeri anticipate”, a spus Paşcan.
PMP, în momentul în care a semnat un protocol cu PNL şi cu premierul Ludovic Orban, nu l-a semnat pentru trei luni de zile.
„Noi am avut un protocol legat de proiectele care ne interesează, în mod special cele referitoare la infrastructură. Vreau să vă reamintesc că avem proiectul promovat de PMP, la care s-au raliat transpartinic colegi din toate celelalte formaţiuni politice, privitor la realizarea autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni. Ei bine, sunt trei ani de când a devenit lege şi nu s-a făcut aproape nimic în acest sens. Nu este măcar definitivat studiul de fezabilitate. În negocierea noastră cu Guvernul Ludovic Orban am pledat pentru proiecte de infrastructură legate de drumuri expres, de centuri ocolitoare, de spitale regionale. Acestea sunt priorităţile noastre”, a mai spus Pașcan.