Declanșarea alegerilor anticipate este scenariul pe care cei din USR merg în viitorul apropiat, a declarat liderul formațiunii politice, Dan Barna.
„I-am transmis preşedintelui poziţia USR, poziţie declarată timp de doi ani de zile, alegerile anticipate sunt soluţia morală, etică, corectă şi necesară pentru România în momentul de faţă. Orice alt scenariu, din păcate, nu va face decât să continuăm ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, să avem o guvernare care, de fapt, nu poate să guverneze şi vom susţine scenariul alegerilor anticipate foarte clar, vom vota împotriva învestirii pentru a ne asigura că următorul Guvern nu va avea susţinerea în Parlament, astfel încât să facem următorul pas pentru anticipate”, a afirmat Dan Barna după consultările de la Cotroceni.
Declanșarea alegerilor anticipate
Acesta a discutat cu preşedintele şi despre varianta în care nu s-ar reuşi organizarea anticipatelor, caz în care USR ar intra la guvernare pentru a se asigura că va fi dată o ordonanţă de urgenţă privind alegerea primarilor în două tururi.
„Noi am făcut şi două cereri foarte clare pentru scenariul în care majoritatea toxică din Parlament blochează proiectul anticipatelor. Dacă acest proiect al anticipatelor nu se va realiza, i-am solicitat preşedintelui ca, indiferent de premierul pe care îl va desemna, să se asigure că acesta va avea în programul de guvernare asumat ca punct unu alegerea primarilor în două tururi, ordonanţă de urgenţă, iar cea de-a doua solicitare a fost aceea ca USR să facă efectiv parte din propunerile de Guvern care s-ar realiza în cazul în care nu avem anticipate, tocmai pentru a ne asigura că acest proiect al alegerii primarilor în două tururi devine realitate”, a mai spus Barna.
Dacian Cioloș, propunerea de premier a USR
Liderul USR l-a propus preşedintelui Iohannis drept premier pe Dacian Cioloş, președintele PLUS.
„Am făcut şi propunere de premier, nu este nicio surpriză, propunerea de premier a Alianţei USR PLUS este Dacian Cioloş. Constituţia, jocul democratic prevăd acest mecanism şi suntem prezenţi, am făcut această nominalizare preşedintelui tocmai pentru a avea toate opţiunile în construcţia proiectului de anticipate şi pentru a avea şi alternativele în cazul în care acest proiect va fi blocat în Parlament”, a mai spus Dan Barna.