Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa.
Între ţările care nu au susţinut declaraţia se numără şase state din grupul G20 al principalelor economii ale lumii – Brazilia, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud, India şi Indonezia.
Nici Armenia, Bahrein, Thailanda, Libia, Emiratele Arabe Unite, Columbia şi Vaticanul nu au semnat.
Declaraţia finală de la summit solicită restabilirea controlului ucrainean asupra centralei nucleare din Zaporojie, care este ocupată în prezent de Rusia.
De asemenea, documentul se referă la invazia Rusiei ca la un „război”, o etichetă pe care Moscova a respins-o.
În plus, solicită schimbul tuturor prizonierilor şi returnarea copiilor răpiţi de Rusia.
Conferinţa de pace pentru Ucraina, organizată la cererea Kievului şi la care Rusia nu a fost invitată, a avut loc sâmbătă şi duminică în staţiunea elveţiană Burgenstock.
