Thursday, January 23, 2025
AcasăAgenda ZileiDeputat: Ministul Șova a făcut din conducerea Tarom un cuib de sinecuriști

Deputat: Ministul Șova a făcut din conducerea Tarom un cuib de sinecuriști

Consiliul de Administraţie al TAROM a fost transformat de ministrul Transporturilor Lucian Șova într-un cuib de sinecurişti, a declarat deputatul Marius Bodea. 
„Numirile recente operate în board-ul companiei TAROM încalcă flagrant prevederi legale şi norme morale.
Astfel, în componenţa noului Consiliu de Administraţie girat de către ministrul Lucian Șova regăsim personaje controversate care au fost îndepărtate la un moment dat din funcţiile deţinute în acest organism pentru că au adus grave prejudicii companiei TAROM”, a afirmat deputatul.
Potrivit lui, Țiclea Tiberiu a fost revocat din funcţia de Director General Administrativ printr-o Hotărâre AGA din anul 2016, pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele şi criteriile de performanţă pentru anul 2015 prevăzute în contractul de mandat. 
„Acum este numit membru în CA deşi legea interzice acest lucru! Domnul Țiclea nu mai putea candida timp de 5 ani pentru un post într-un Consiliu de Administraţie, conform art 30 din OUG 109/2011. Desemnarea acestuia în noul consiliu de administraţie intră în sfera legii penale, indiferent cum se numeşte partidul de guvernământ sau ministrul ce a făcut numirea.Se pare că pentru domnul ministru, respectarea literei legii este facultativă şi a închis ochii la acest abuz cu bună ştiinţă! Numirea domnului Guido Retter administrator în Consiliul de Administraţie frizează nu numai bunul –simţ, dar şi cele mai elementare reguli morale”, spune Bodea.
Deputatul afirmă că respectivul se află în situaţii litigioase cu acţionarii Companiei TAROM (MT si ROMATSA).
„Oare cum va reuşi domnul Guido Retter să fie loial companiei şi să respecte prevederile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale care îi impun să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari? Pe lângă aceste două personaje regăsim în galeria de figuri care populează noul CA al TAROM oameni de casă pe care îi recomandă doar afilierea lor politică la PSD”, a mai afirmat deputatul.
Conform informării lui Bodea, Elena Petraşcu, secretar general în MT care a fost adusă în fruntea Ministerului după ce domnul Șova a făcut cu ea echipă pe când era ministrul Comunicaţiilor, Stefan Bogdan Cosmin fost secretar de stat la SGG pe filieră PSD, Georgeta Budeanu, director în cadrul Poştei Române, tot PSD.

Fără profesioniști a rămas un cuib de sinecuriști

„Doreşte ministrul transporturilor transformarea CN TAROM în filiala aeriană a PSD sau poate reinventarea TAROM ca operator de corespondenţă poştală? CA-ul TAROM a fost înţesat cu oameni pe care nu îi recomandă absolut nimic din punct de vedere profesional”, afirmă deputatul. 
Acesta a făcut și o listă cu profesioniștii din aviația română, după spusele lui, care au fost şi au fost eliminaţi din conducere:
– Nicu Stoica, fost Director General al CIAS,
– George Rotaru (Director General Aeroclubul României),
– George Barbu (Director General Școala Superioară de Aviaţie),
– Cosmin Peşteşan fost Director General CNAB şi specialist al direcţiei de aviaţie din minister.
„Prin această manevră, ministrul Transporturilor a reuşit să deprofesionalizeze şi această companie şi să o transforme într-o sinecură PSD-istă, aşa cum a procedat acest Guvern, din care face parte, cu toate companiile de stat. Dacă ministrul Șova ar înţelege cum funcţionează o astfel de companie ancorată profund în mediul concurenţial ar fi putut realiza de ce nu aveau ce să caute servitorii de casă ai PSD la conducerea ei”, a mai spus Marius Bodea.
El îi solicită ministrului Șova să reevalueze întregul proces de selecţie care a fost viciat şi care ridică mari semne de întrebare în legătură cu legalitatea sa.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate