sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăAgenda ZileiEfectele coronavirus (cel mai pesimist scenariu): Cea mai mare criză din ultima...

Efectele coronavirus (cel mai pesimist scenariu): Cea mai mare criză din ultima sută de ani

Cel mai pesimist scenariu cu privire la efectele unei epidemii de coronavirus prevăd cea mai mare criză economică din ultima sută de ani, potrivit analiștilor Saxo Bank

Reprezentanţii băncii au luat în calcul trei scenarii posibile pe burse, ca urmare a epidemiei de coronavirus, astfel că în cel mai bun caz se poate ajunge la o recesiune tehnică globală.

Primul scenariu: cel mai optimist

„Cel mai bun scenariu – o formă în V întârziată. Acesta implică încă o recesiune tehnică globală şi o perturbare semnificativă suplimentară în trimestrele al doilea şi al treilea, dar devine clar în această perioadă că eforturile de carantină încetinesc suficient evoluţia epidemiei, aşa încât aceasta va trece de punctul critic în cele din urmă. O evoluţie-cheie care ar putea determina un scenariu în formă de V este anunţarea unui vaccin de succes care ar putea intra pe deplin în producţie în câteva luni – deşi nu avem capacitatea de a evalua şansele acestei evoluţii”, susţin reprezentanţii Saxo Bank, într-o analiză.

Al doilea scenariu: criză medie

Potrivit acesteia, cel de-al doilea scenariu prevede o redresare în formă de U.

„Cazul de bază este acela în care carantina impusă oficial şi auto-carantina sub forma unor decizii de a nu merge în vacanţe sau de a reduce în general activitatea publică înseamnă o recesiune accentuată, diferită de orice alt eveniment de la Marea Recesiune încoace”, potrivit analizei.

Efectele coronavirus (cel mai pesimist scenariu)

Totodată, al treilea scenariu este şi cel mai pesimist, şi prevede o redresare în formă de L.

„Nu ne dorim să ajungem acolo, dar cel mai rău caz este unul în care PIB-ul global intră într-o scădere fără precedent, care nu a mai avut loc de la Marea Depresiune din anii 1930 încoace, deoarece răspândirea globală a coronavirusului face dificilă ridicarea regulilor de carantină căci temerile legate de reinfectare continuă din cauza răspândirii virusului la nivel mondial, iar acest lucru înseamnă că reluarea activităţii comerciale obişnuite generează temeri noi legate de epidemie”, susţin reprezentanţii Saxo Bank.

Pieţele, afirmă aceştia, încearcă să se stabilizeze după o săptămână „de carnagiu aproape fără precedent” mai ales pentru capitalurile proprii americane, în care istoricii de piaţă au scos date de acum aproape un secol pentru a găsi un punct în care piaţa să se fi corectat atât de violent după un proaspăt vârf istoric.

Specialiştii băncii cred că principala cauză aici a fost că această epidemie de coronavirus a lovit pe măsură ce piaţa se îndrepta către un teritoriu extrem de satisfăcător în ceea ce priveşte riscul de credit şi volatilitatea. Pentru ca pieţele să se stabilizeze, factorul determinant imediat va fi dacă există semne clare că epidemia de coronavirus a depăşit cu adevărat punctul critic şi că numărul de cazuri noi şi ritmul de răspândire este în scădere.

„S-ar putea la fel de bine ca nici unul dintre cele trei scenarii să nu se întâmple în modul descris, aşadar vă rugăm să reţineţi că aceasta este ideea a noastră cu privire la posibilele rezultate, concepută pentru a incita la meditaţie şi dezbatere cu privire la modul în care această situaţie ar putea evolua din acest moment, nu reprezintă o prognoză. Având în vedere că epidemiologii responsabili şi sobri au indicat că până la 40-70% din oamenii de pe planetă ar putea ajunge să aibă această boală, merită să explorăm în profunzime ce ar putea însemna acest lucru”, spun ei.

În document se precizează că este evident că băncile centrale şi guvernele, de asemenea, se pregătesc pentru o rundă de reducere a dobânzii şi alte măsuri de susţinere a încrederii.

Pericolele epidemiei de coronavirus

Potrivit analizei, coronavirusul a cimentat pericolele extinderii liniilor de aprovizionare globale într-o lume deglobalizantă şi nevoia de mai multă redundanţă şi poate chiar integrare verticală în lanţurile de aprovizionare.

„De aici încolo se va putea observa o schimbare uriaşă de comportament, deoarece liderii companiilor au o atitudine diferită faţă de aceste tipuri de riscuri. Aşadar, deşi impactul imediat al coronavirusului se poate dovedi a fi unul clasic, deflaţionar, stimularea politică copleşitoare şi deglobalizarea sugerează că suntem aproape de minimul secular al ratelor dobânzii globale”, se mai spune în raport.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate