duminică, mai 19, 2024
AcasăAgenda ZileiJustițieElena Udrea, care a fugit din țară înainte să-și afle sentința previzibilă,...

Elena Udrea, care a fugit din țară înainte să-și afle sentința previzibilă, a fost prinsă la ieșirea din Bulgaria

Elena Udrea, care fugise din țară cu câteva ore înainte de a afla decizia Înatei Curți în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare a fost prinsă în Bulgaria, la granița cu Grecia (vama Kulata) după ce, nefiind găsită acasă de poliție, a fost dată în urmărire națională și internațională.

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfăşoară activităţi specifice, în vederea predării femeii către autorităţile din România”, transmite IGPR.

Anul trecut, procurorii DNA au încercat să facă ceva ca să nu se mai repete episodul din 2018, când Udrea a fugit din România pentru a nu fi dusă la închisoare, însă judecătorii de la două instanţe au refuzat să-i interzică plecarea din ţară.

Astfel, pe 5 martie 2021, procurorii au cerut Curţii de Apel Bucureşti ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a pleca din ţară, având în vedere că ea fusese condamnată cu două zile în urmă la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

„Inculpata a manifestat intenţia de a se sustrage de la judecată. În declaraţiile date afirmă că justiţia nu este independentă, decizia de condamnare este absurdă şi există în spate altcineva la butoane. Inculpata are un istoric. În anul 2018 s-a sustras de la altă condamnare şi a fugit în Costa Rica. A fost arestată acolo şi supusă unei proceduri de extrădare. (…) Având în vedere acest istoric, normal că ne-am pus problema de a o păstra pe inculpată la dispoziţia organelor judiciare. Ea nu s-a întors de bunăvoie în ţară. A făcut referiri la sistemul judiciar italian, pentru că acolo au fugit mai multe persoane condamnate în România: Alina Bica, Dragoş Săvulescu, Daniel Dragomir, Marian Zlotea”, declarau procurorii în faţa judecătorilor.

Cererea procurorilor a fost respinsă atunci atât de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Udrea dădea la acea vreme asigurări că nu va mai fugi din România, susţinând că are un copil în grijă, dar a ţinut să o blesteme pe judecătoarea care a condamnat-o în dosarul finanţării campaniei lui Traian Băsescu.

Acum, infractoarea a profitat de clemența judecătorilor care-i incurajează pe infractori să fugă din țară.

Ea a ieșit din țară joi dimineața, prin vama Giurgiu, și în câteva ore era deja în vama Kulata, unde au găsit-o polițiștii bulgari care aveau deja în mână mandatul de urmărire internațională emis de Poliția Română.

Persoana în cauză (Elena Udrea – n.red.) a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente, a anunțat joi Poliția de Frontieră.

”Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei” – se mai precizeazăă în comunicatul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire joi după-amiază, după ce nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după ce condamnarea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă.

 

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate