Extinderea reţelelor de gaze va putea fi finanţată prin PNDL – Programul Naţional de Dezvoltare Locală care va fi extins şi va integra posibilitatea finanţării lucrărilor de distribuţie de gaze naturale pentru primăriile localităţilor din Vrancea, dar şi din întreaga ţară.
Acest proiect important, care va avea un impact major asupra vieţii românilor, a fost adoptat zilele trecute, în cadrul şedinţei Comisiei pentru industrii a Camerei Deputaţilor.
- Legea energiei electrice şi a gazului, prin care redăm competenţa autorităţilor locale de a înfiinţa distribuţii de gaz
- Legea offshore, prin care am asigurat banii necesari pentru finanţarea acestor investiţii din taxele încasate de statul român din exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră.
De altfel, la propunerea PNL, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a integrat în cadrul PNDL posibilitatea finanţării lucrărilor de distribuţie de gaze naturale pentru UAT-uri, după modelul deja consacrat pentru lucrări de alimentări cu apă, canalizare, drumuri sau poduri, dar şi decizia de a constitui un grup de lucru interinstituţional care să elaboreze proiectul de act normativ prin care se va aproba acest program.