Agenţi ai Poliţiei Locale Timişoara îşi vor intensifica patrulările şi le vor aplica amenzi celor care murdăresc oraşul, în cadrul campaniei „Timişoara curată”, lansată de primarul Nicolae Robu la începutul săptămânii.
„Fac cunoscut că începând de astăzi, poliţişti locali în civil vor fi peste tot în oraş, mai ales în zonele cu multă lume, şi le vor aplica amenzi usturătoare celor certaţi cu normele de civilizaţie, celor ce nu respectă oraşul şi nu-şi respectă semenii. Nu cred că vreun român aflat în vizită la Viena îşi permite să arunce ceva pe jos acolo, ştiind ce amendă ar risca să primească. E timpul ca şi noi românii, la noi acasă, să păstrăm curăţenia, unii din conştiinţă, alţii din teamă de amenzi, fiecare cu ce i se potriveşte”, a declarat Nicolae Robu.
În ultimele două zile, prin mobilizarea a aproape 250 de angajaţi de la toate serviciile aflate în subordinea primăriei şi de la penitenciar, oraşul s-a mai curățat puțin.
„Orice om de bună credinţă a văzut, fără îndoială, mobilizarea de forţe la curăţenie pe care am făcut-o în primele două zile ale campaniei ‘Timişoara curată’. Ea va continua şi în zilele următoare. S-a răzuit pe lângă borduri, s-a măturat, s-a degajat mizeria şi apoi s-a venit cu cisterne cu apă sub presiune şi s-au spălat carosabilul şi trotuarele. Zona centrală a fost curăţată ‘lună’, de angajaţii Horticultura”, a mai afirmat Nicolae Robu.
Primarul Timișoarei, a mai afirmat că după această curăţenie, la doar câteva ore de la intervenţie, pe pavajul zonei pietonale din centru erau deja aruncate destul de multe mucuri de ţigări şi hârtii.
„Nu e în regulă nici să se producă atâta mizerie. Conduita necivilizată a unora dintre noi trebuie să înceteze. Garantez eu că va înceta, dacă nu cu vorba bună, atunci, cu amenda”, a completat primarul Nicolae Robu.