sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiFlorin Cîțu vine cu un program de guvernare copy/paste după cel al...

Florin Cîțu vine cu un program de guvernare copy/paste după cel al lui „Ludovic al-II-lea”

Florin Cîțu vine cu un program de guvernare copy/paste după cel al lui „Ludovic al-II-lea”, având totuși câteva modificări mici la capitolele transport, sănătate, muncă şi protecţia socială.

La transporturi, în programul de guvernare al lui Florin Cîțu, a fost introdusă ca direcţie de acţiune realizarea de paşi concreţi pentru restructurarea CFR Marfă şi TAROM, arătându-se că aceasta va permite pe termen scurt continuarea activităţii, iar pe termen lung rentabilizarea celor două companii.

„Strategia de redresare a companiei Tarom a intrat în linie dreaptă, în urma aprobării de către Comisia Europeană a ajutorului de salvare pentru companie, esenţial pentru eficientizarea activităţii. Acordarea acestui ajutor va fi urmată de realizarea planului de restructurare şi obţinerea unui ajutor de restructurare, astfel încât obiectivul final să fie rentabilizarea operatorului naţional de transport aerian”, se arată în programul de guvernare al Cabinetului Cîţu.

De asemenea, la capitolul transport se prevede că pentru întreg portofoliul de proiecte transferat de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în urma modificării legislaţiei privind parteneriatul-public-privat, se vor iniţia demersurile pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice actualizate în vederea analizării viabilităţii proiectelor şi determinării valorilor estimate execuţiei proiectelor.

În Sănătate, se vor integra, îmbunătăţi şi extinde capacitatea de prevenţie şi reacţie la crize şi evenimente de sănătate publică prin măsuri specifice.

„În cadrul actualei situaţii generate de prezenta noului tip de coronavirus (Covid-19) pe teritoriul României, Guvernul, prin toate ministerele şi instituţiile implicate, va lua toate măsurile pentru a actualiza cadrul legal specific şi organizatoric şi va finaliza procedurile de achiziţie şi dotări cu echipamente necesare. În acelaşi timp, Guvernul, prin ministerele şi instituţiile de resort, va asigura completarea şi menţinerea stocurilor necesare pentru actuala situaţie, precum şi pentru alte posibile situaţii sau evenimente de sănătate publică”, se arată în document.

La capitolul muncă şi protecţie socială a fost introdusă o nouă măsură principală care prevede intensificarea campaniilor de informare/conştientizare la nivelul comunităţilor, precum şi asigurarea formării profesionale pentru toate categoriile de specialişti cu atribuţii în domeniile egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei şi prevenirii şi combaterii violenţei domestice (în principal: poliţişti, asistenţi sociali, procurori, judecători, avocaţi, etc).

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate