marți, august 16, 2022
AcasăAgenda ZileiGabriela Firea s-a ales cu plângere penală pentru darea în plată a...

Gabriela Firea s-a ales cu plângere penală pentru darea în plată a Satului Francez

Primarul general Gabriela Firea s-a ales cu plângere penală pentru darea în plată a Satului Francez către Costică Constanda.

Cei care au făcut plângerea penală pentru abuz în serviciu sunt Vlad Voiculescu, copreşedinte USR PLUS Bucureşti, şi consilierul general USR Ana Ciceală.

„Vorbim despre un abuz în serviciu prin încercarea dării în plată a unei suprafeţe de teren care depăşeşte cu mult valoarea care ar fi trebuit să fie răscumpărată de primărie. Vorbim de un abuz în serviciu pe care a încercat Gabriela Firea să îl facă în ultimele zile de mandat. În cinci şedinţe de Consiliu consecutive a încercat să treacă această decizie. Este un lucru impardonabil. Primăria Bucureştiului are o datorie faţă de domnul Constanda. Imobilele pe care primăria vrea să le dea în plată sunt într-o valoare mai mare; au fost subevaluate tocmai pentru a face un serviciu, pentru a acorda un avantaj nemeritat domnului Constanda, în prejudiciul bucureştenilor”, a declarat Voiculescu în faţa sediului DNA.

Încă o plângere penală pentru Firea, pe darea în plată

Pe de altă parte, Ana Ciceală a afirmat că darea în plată efectivă nu se poate face cu bunuri de la Municipalitate, deoarece acestea trebuie scoase la licitaţie, conform Codului administrativ.

„Deja este un tun imobiliar care a încercat să fie dat în ultimele zile de mandat de către Gabriela Firea. De nu mai puţin de cinci ori a venit acest proiect de hotărâre pe ordinea de zi a Consiliului General. Noi am suspectat de la început că este ceva în neregulă şi, din fericire, am reuşit să oprim acest tun şi să facem cât mai multe demersuri în vederea obţinerii documentelor. Sunt câteva nelegalităţi la mijloc, pentru care Gabriela Firea trebuie să răspundă. Preţul acesta la care a fost evaluat terenul este cu mult mai mic decât preţul pieţei. Hotărârea care a venit de cinci ori în Consiliul General să referă la un preţ de 1.515 euro pe metrul pătrat. Or, familia Constanda, creditorii Municipiului Bucureşti, conform instanţei, spuseseră că sunt de acord cu un preţ de 4.100 de euro”, a afirmat Ciceală.

Adică, prejudiciul făcut patrimoniului şi bugetului municipiului Bucureşti este major.

„Potenţial, estimat la 39 de milioane de euro, dacă Gabriela Firea ar fi reuşit să dea acest tun imobiliar pe final de mandat. A încercat, ne-a ameninţat în şedinţa CGMB. Nu a reuşit, dar atârna în ultima şedinţă de un singur vot ca proiectul să treacă. Nu ne-a validat consilierii generali în luna august, tocmai pentru a scădea cvorumul la ultima şedinţă”, a spus Ciceală.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate