Guvernul Cîțu își pune miniștri la dispoziție pentru audieri zilele următoare de marți până joi, iar luni va urma să fie dat votul de învestire al noului Executiv.
Cu toate acestea, Pro România nu va vota Guvernul Cîţu, a declarat preşedintele formaţiunii, Victor Ponta. Și chiar dacă nu va vota, va merge la negocierile cu PNL.
„Vom face ceea ce îşi doreşte şi domnul Cîţu şi PNL – şi anume nu vom vota, cum nu am votat nici în noiembrie, dar atunci îşi doreau, îşi dorea domnul Orban să fie şi el pe perete acolo, să se laude când îl înmormântează să aibă fanfară. Dar a fost o prostie şi faptul că au pus Guvernul Orban, neavând majoritate, guvern monocolor de la un partid care are cu toate transferurile din intermercato vreo sută şi ceva de parlamentari. Deci, dacă vor, au 240 de voturi, au mai transferat vreo 10 între timp, dacă vor să îşi pună Guvernul, noi suntem în sală, le asigurăm cvorumul şi probabil şi cei de la PSD vor face la fel”, a afirmat Ponta, la Parlament.
Parlamentarii Pro România vor veni la şedinţa de plen de învestire a Cabinetului Cîţu.
„Cine doreşte vine, cine nu, nu, dar nu votăm. I-am întrebat azi pe colegi, nu e nimeni care să spună că Guvernul acesta e un guvern serios, dar în acelaşi timp toată lumea a spus că, dacă cei 240 care au votat în noiembrie Guvernul Orban votează şi acum, să se apuce de treabă”, a mai spus Ponta.
PMP e posibil să voteze guvernul Cîțu
Este posibil ca PMP sa să voteze Guvernul Cîţu, a declarat liderul partidului, Eugen Tomac.
„Mâine, la prima oră, vom avea o întrevedere cu premierul desemnat, vom discuta exact aceste aspecte legate de calendar şi ce urmăreşte în mod limpede PNL prin acest Cabinet propus din nou în Parlament, un Cabinet minoritar. E posibil să votăm, că asta face un partid care îşi asumă, e o chestiune care ţine de responsabilitate. Eu am spus că mult mai sănătos ar fi fost ca premierul desemnat să vină cu o echipă guvernamentală formată din partide care au stat în opoziţie în Parlament timp de trei ani de zile – PMP, PNL şi USR. Noi vom discuta şi mâine, vom fi consecvenţi, cred că România are nevoie de un guvern stabil în această perioadă”, a declarat Tomac la Antena 3.
PNL merge la discuții cu partidele politice
Potrivit liderului liveralilor, Ludovic Orban, liberalii vor discuta cu formaţiunile politice, cu excepţia PSD, pentru a încerca să formeze o majoritate.
„Vom discuta cu formaţiunile politice, cu grupurile parlamentare pentru a încerca să formăm o majoritate. Încă suntem sub incidenţa unor acorduri politice pe care le-am semnat cu formaţiunile politice şi cu grupurile parlamentare pe care noi le-am respectat şi le respectăm”, a spus Orban.
El a arătat că singurul acord politic care nu a fost respectat a fost cel cu UDMR, legat de faptul că legea privind alegerea primarilor în două tururi a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului.
„Cu orice ocazie în care ne vom putea exprima şi vom putea participa la o decizie care să statueze alegerea primarilor în două tururi o vom folosi şi vom fi pentru alegerea primarilor în două tururi. Parlamentarii PNL vor face ceea ce este mai bine pentru ţară, vor acţiona în cadrul constituţional şi alături de noi sunt implicaţi în încercarea de a forma o majoritate parlamentară. Parlamentarii PNL vor fi prezenţi şi cred că acest lucru este normal pentru toţi parlamentarii, indiferent din ce formaţiune politică fac parte”, a mai spus Orban.