Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de marţi o hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menţinerea măsurilor în vigoare, la care se adaugă câteva excepţii.
Măsurile propuse de CNSU:
- eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor în cursul nopții
- crește de la 21.00 la 22.00 intervalul orar pentru toți agenții economici
- se elimină obligativitatea purtării măștii în toate spațiile deschise – rămâne masca doar în spații aglomerate
- accesul în mall-uri se va putea face și cu test rapid sau PCR
- la magazinele mai mici nu va mai fi necesară prezentarea unor documente, dar trebuie stabilit numărul maxim de persoane care pot să intre în magazin concomitent; la 200 mp pot fi simultan 50 de persoane
- toate activitățile care erau limitate până la 30% din capacitate vor fi permise până la 50%, dar respectând regula de intrare pentru vaccinat, trecut prin boală sau testat
- în nopțile de Crăciun și Anul Nou nu vor fi restricții referitoare la ora deschiderii restaurantelor sau privind funcționarea operatorilor economici, dar cu limită de 50% a locurilor care pot fi ocupate
- la unitățile de cazare unde nu există limită la capacitate, se introduc și persoanele testate pentru acces.
Comunicatul oficial al CNSU
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 7 decembrie 2021, Hotărârea numărul 112, prin care se propune prelungirea stării de alertă și se propun măsurile necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menținerea măsurilor în vigoare, la care se adaugă următoarele excepții:
– eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
– creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05.00 -22.00;
– eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
– eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
– permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
Procedura impune ca propunerea pe care CNSU o face prin hotărârea adoptată marți să treacă prin ședința de guvern. Decizia finală va fi luată astfel în ședinţa de miercuri a executivului.