joi, ianuarie 16, 2025
AcasăAgenda ZileiRemanierea guvernamentală duce incompetența la rang de virtute

Remanierea guvernamentală duce incompetența la rang de virtute

Prin ultima remaniere guvernamentală, coaliţia PSD-ALDE a ridicat încă o dată incompetenţa la rang de virtute, spune deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica. 
 
Acesa apreciază că, din cauza instabilităţii guvernamentale provocate de Liviu Dragnea şi a incompetenţei miniştrilor, toate proiectele de mare importanţă pentru ţară au fost abandonate.
 
„Știu că domnului Liviu Dragnea îi sunt foarte dragi cifrele şi statisticile, pe care adesea le desenează la ceas de seară pe la diverse televiziuni prietene, încercând să-i mai păcălească odată pe cei care îşi irosesc timpul urmărindu-i demonstraţiile. Din acest motiv, voi prezenta în continuare numai câteva date sugestive cu privire la brambureala guvernării PSD-ALDE: 2 ani, 3 guverne, 70 de miniştri, peste 140 de secretari de stat, peste 60 de subsecretari de stat, o Românie îndatorată cu mai mult de 60 miliarde de lei şi 0 realizări. Dacă aceste cifre nu sunt destul de convingătoare, mai precizez că, în aproape 2 ani, s-au perindat prin Guvern 6 miniştri la economie, 5 miniştri la educaţie, 5 miniştri la cercetare, 4 miniştri la transporturi, 4 miniştri la apărare, 4 miniştri la cultură, 4 la mediul de afaceri, 4 la comunicaţii şi tot 4 la fonduri europene.În acest context de profundă instabilitate guvernamentală, generat exclusiv de luptele domnului Dragnea cu aşa-numiţii ”pucişti din PSD”, s-a ajuns ca durata medie a mandatului de ministru să fie de 4 luni!”, psune liberalul
 
Într-o asemenea situaţie, mai are rost oare să ne mai întrebăm de ce, în cei aproape 2 ani de când coaliţia PSD-ALDE deţine toată puterea şi controlează toate instituţiile statului, nu s-a construit niciun kilometru de autostradă?
 
„Să ne mai mirăm că toate cele 8 spitale regionale, despre care s-a vorbit atâta în campania electorală, au rămas tot în faza de promisiune? Să mai sperăm că cele peste 4000 de şcoli cu toalete în afara clădirilor şi fără autorizaţii sanitare de funcţionare şi avize ISU vor primi în viitorul apropiat bani pentru modernizare? Să ne mai întrebăm de ce trenurile au avut întârzieri chiar şi de 3 ore?”, afirma deputatul.
 
Potrivit lui, răspunsul este cât se poate de clar: aceste întrebări vor rămâne la fel de actuale atâta timp cât guvernarea toxică PSD-ALDE va conduce destinele României.

Cum ajunge incompetența la rand de virtute

,,Ceea ce liderii PSD şi ALDE au făcut săptămâna trecută nu seamănă deloc cu o remaniere guvernamentală, ci mai degrabă cu o reglare de conturi între clanurile rivale din interiorul principalului partid de guvernământ. Miniştrii incompetenţi, împotriva cărora parlamentarii PNL au iniţiat în ultimii 2 ani mai multe moţiuni în Camera Deputaţilor şi Senat, au fost apăraţi cu îndârjire la momentele respective de către colegii lor din majoritatea PSD-ALDE, pentru ca ulterior domnul Dragnea să afirme despre ei că nu sunt buni de nimic şi să-i remanieze de urgenţă. Mai mult decât atât, ori de câte ori un ministru incompetent a fost demis, liderul PSD l-a înlocuit cu altul şi mai incompetent, dorind parcă să demonstreze că îşi propune să îi promoveze în astfel de funcţii de mare responsabilitate doar pe cei mai nepregătiţi oameni pe care îi are în partid”.
Acesta este de părere, că nu mai surprinde pe nimeni faptul că Liviu Dragnea continuă să păstreze în funcţii tocmai miniştrii cu cele mai slabe performanţe, care au făcut mult rău ţării în ultimii 2 ani: Petre Daea, groparul zootehniei româneşti, Carmen-Daniela Dan, autorul moral al violenţelor comise în Piaţa Victoriei în luna august, invizibilul Teodor-Viorel Meleşcanu, organizatorul excursiilor doamnei Prim-Ministru în statele din Orient, Tudorel Toader, perseverentul protector al infractorilor din România.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate