Uniunea Europeană a pus la masa EPC de la Copenhaga un premier care aplică, la literă, punctajul Kremlinului — iar răspunsul a venit în 72 de ore: „invitatul” a mușcat mâna care l-a așezat acolo și a acuzat chiar UE că ar fi implicată în răsturnarea guvernului de la Tbilisi. Nu vorbim despre un accident, ci despre o decizie politică asumată de António Costa și Mette Frederiksen. Dacă nu au știut cine este Irakli Kobakhidze, e nepricepere periculoasă; dacă au știut, e complicitate politică. În ambele ipoteze, răspunderea le aparține, iar aparatul care a împins dosarul trebuie scuturat — până la clarificarea criteriilor, notelor și responsabililor.
La numai trei zile după ce liderii europeni l-au așezat la masa Comunității Politice Europene de la Copenhaga, premierul georgian Irakli Kobakhidze a făcut exact ceea ce avertizam în articolul precedent: a transformat invitația în muniție propagandistică anti-UE. Duminică, 5 octombrie 2025, la Tbilisi, Kobakhidze a pretins că protestele izbucnite în ziua alegerilor locale ar fi fost o tentativă de „răsturnare a guvernului”, sugerând că ar fi fost susținute din exterior și indicând, nominal, „implicarea” Uniunii Europene și a ambasadorului UE la Tbilisi, Paweł Herczyński.
În stradă, forțele de ordine au folosit tunuri cu apă și spray iritant pentru a dispersa mulțimea care încerca să pătrundă în perimetrul palatului prezidențial; au fost reținuți activiști, între care și nume cunoscute ale societății civile. În paralel, șeful guvernului a anunțat o linie dură de „represiune a disidenței”, promițând „responsabilizare politică” pentru opoziție și pentru cei considerați „organizatori”. Toate acestea, la doar 72 de ore după fotografia „de familie” a EPC-ului.
Secvența este limpede: 2 octombrie — Kobakhidze a fost onorat de liderii UE prin participarea la summitul EPC de la Copenhaga, deși nu merita această onoare; 5 octombrie — același premier blamează UE, decredibilizează diplomația europeană la Tbilisi și își justifică public escaladarea represiunii împotriva vocilor pro-europene din țara sa. Participarea sa la reuniunea de la Copenhaga este confirmată de surse instituționale și de presă, iar cronologia nu lasă loc de echivoc: invitația europeană a fost imediat transformată în narațiunea internă anti-occidentală a partidului de guvernământ Visul Georgian.
Exact aici a greșit conducerea actuală a UE — așa cum scriam și ieri: legitimarea publică oferită unui politician care nu „cochetează”, ci execută la literă punctajul Kremlinului se transformă în capital politic pentru consolidarea unui regim hibrid în Caucaz. Când Bruxellesul transmite semnalul „ești partenerul nostru pe scenă”, Tbilisi-ul lui Visul Georgian răspunde acasă cu „UE ne răstoarnă guvernul” și trece la arestări, dosare, stigmatizarea opoziției drept „agenți străini”. Nu e un accident, ci o coregrafie pe care o vedem de ani buni: întâi fotografia, apoi bâta.
Faptele zilei de 5 octombrie arată și altceva: puterea de la Tbilisi își proclamă „victoria” în alegeri locale boicotate de principalii rivali, în timp ce mii de oameni contestă deriva autoritară și pivotul spre Moscova. În locul unei apropieri reale de standardele europene — presă liberă, competiție politică, societate civilă fără botniță — avem legi restrictive, retorică conspiraționistă și o infrastructură de represiune tot mai vizibilă. A face loc unui astfel de lider în fotografia EPC înseamnă a-i oferi, fără costuri, aura de „acceptabilitate” pe care o folosește apoi împotriva chiar a celor care i-au întins mâna.
De prisos să mai spunem că, în orele ce au urmat, Kobakhidze a insistat pe teza „implicării” diplomatului UE și a cerut public ca ambasadorul Paweł Herczyński „să condamne” protestele — un pas clasic din manualul de discreditare a reprezentanțelor europene, cu dublu efect: intimidarea misiunilor UE și deturnarea discuției de la esențial, anume abuzul intern. Narativul a fost consemnat și de alte publicații internaționale.
Cine l-a invitat și cine răspunde
Invitația are autori, proceduri și răspunderi concrete. Reuniunea EPC de la Copenhaga a fost co-prezidată de Președintele Consiliului European, António Costa, și de prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, statul gazdă. Această formulare oficială fixează centrul de greutate al deciziei politice privind lista de participanți: Președinția Consiliului European, în cooperare cu gazda.
Din informații publice reiese că, pentru pachetul reuniunilor de la Copenhaga (1–2 octombrie), există atât o scrisoare de invitație semnată de António Costa pentru Consiliul European informal din 1 octombrie — în care se precizează explicit că „prim-ministrul Frederiksen ne va găzdui la Copenhaga” —, cât și mențiunea că EPC este co-prezidat de Costa și Frederiksen. Acest ansamblu documentar conturează clar lanțul de responsabilitate: Președintele Consiliului European, împreună cu gazda daneză.
În aceste condiții, tragerea la răspundere nu mai poate fi difuză. Mette Frederiksen, în calitate de gazdă și co-președinte al EPC, și António Costa, în calitate de Președinte al Consiliului European și co-președinte al EPC, datorează explicații publice asupra criteriilor și avizelor care au dus la includerea lui Irakli Kobakhidze pe lista invitaților. Solicitarea este simplă și verificabilă: publicarea criteriilor de invitare și a notelor interne aferente procesului de consultare (inclusiv consultările cu SEAE), precum și asumarea de consecințe politice dacă documentele arată că avertismentele privind deriva autoritară de la Tbilisi au fost cunoscute și totuși ignorate. Din punct de vedere factual, coerența cronologică este imbatabilă: 2 octombrie — fotografia EPC la Copenhaga; 5 octombrie — premierul georgian acuză oficial UE de „implicare” în răsturnarea guvernului, în timp ce poliția folosește tunuri cu apă și spray iritant împotriva manifestanților și sunt operate rețineri.
În mod firesc, până la clarificarea acestor responsabilități, relația instituțională cu guvernul de la Tbilisi trebuie condiționată explicit de abrogarea legislației care suprimă libertățile civice, de încetarea represiunii și de garantarea drepturilor la protest și asociere. În paralel, instituțiile UE trebuie să clarifice transparent mecanismul de invitare la EPC și să stabilească un filtru politic minim, congruent cu valorile Uniunii, pentru a evita repetarea unei situații în care un premier ce aplică la literă punctajul Kremlinului transformă scena europeană în portavoce anti-UE. Altminteri, fotografia de la Copenhaga devine un act de complicitate și de legitimare a unui regim care batjocorește valorile pe care Consiliul European și statul gazdă pretind că le apără — iar cetățenii au dreptul să vadă criteriile, notele interne și numele celor care au semnat, precum și să ceară consecințe pentru cei responsabili.
În această poveste există două semnături care nu pot rămâne în umbră: António Costa, președintele Consiliului European, și Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei, gazdă și co-președinte al EPC. Nu a fost o eroare impersonală, a fost o decizie politică asumată. Iar consecința se vede după 72 de ore: „invitatul” lor transformă scena europeană în portavoce anti-UE și apasă pedala represiunii la Tbilisi. Dacă nu au știut cine este Kobakhidze, vorbim de nepricepere periculoasă; dacă au știut și au mers înainte, vorbim de complicitate politică. În ambele ipoteze, răspunderea le aparține.
De aceea, António Costa și Mette Frederiksen trebuie să iasă din decorul frazelor de protocol și să explice, public, criteriile și avizele pe baza cărora au girat invitația. Să arate notele, avertismentele, numele celor care au împins dosarul înainte și ce s-a ignorat. Până atunci, fiecare plecăciune instituțională e o batistă pe țambal. Când asiguri intrarea pe scenă a unui premier care execută la literă punctajul Kremlinului și, în loc să se apropie de Europa, lovește în ea, nu mai vorbim despre „dialog”, ci despre un derapaj de leadership. Iar dacă transparența va confirma că riscurile erau cunoscute și au fost trecute cu vederea, consecințele politice trebuie asumate — nu în comunicate indulgente, ci vizibil, credibil, până la capăt. Altminteri, fotografia de la Copenhaga devine un act de complicitate și de legitimare — iar numele celor care au pus ștampila sunt scrise clar pe invitație.
About The Author
