miercuri, martie 26, 2025
AcasăAgenda ZileiLașitatea lui Toader. A venit la CSM numai după ce a plecat...

Lașitatea lui Toader. A venit la CSM numai după ce a plecat Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat lașitatea lui Toader, sau mai bine zis absența ministrului Justiţiei, de la şedinţa CSM, ministru care nu a avut curajul să vină să dea ochii cu șeful statului.

Comportamentul tipic PSD-ist s-a remarcat imediat după ce președintele a plecat de la sedința CSM, moment în care ministrul Justiției a și apărut. 

Acesta a venit la timp, pentru alegerea noii conduceri a CSM, preşedintele şi vicepreşedintele – la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a părăsit sediul Consiliului.

„Ministrul Justiţiei înţeleg că astăzi are altă treabă decât să vă onoreze bilanţul. Principalul promotor al unor asemenea proiecte este membru de drept al CSM şi are obligaţia să fie cel dintâi care respectă aceste principii”, a spus Iohannis.

Potrivit președintelui, ceea ce s-a întâmplat în justiţie în ultimii doi ani este un puternic semnal de alarmă că România poate progresa numai cu politici publice elaborate temeinic şi implementate în concordanţă cu valorile europene.

„CSM trebuie să devină pentru Parlament un autentic partener de dialog în procesul de legiferare, fiind autoritatea care exprimă vocea sistemului de justiţie, nevoile sale reale şi provocările cu care judecătorii şi procurorii se confruntă astăzi”, a afirmat președintele Klaus Iohannis la şedinţa plenului CSM.

Politicile publice ale Guvernului în acest domeniu trebuie să fie elaborate în urma unor analize de impact, prin evaluarea riscurilor şi beneficiilor aduse de măsurile luate şi să fie conectate la realităţile sistemului judiciar.

„Nu ne mai permitem să avem experimente de etapă care în loc să rezolve, mai degrabă generează noi şi noi probleme cu consecinţe chiar mai grave”, a afirmat Iohannis.

Potrivit șefului statului, rolul României în UE şi asumarea valorilor europene trebuie să fie reflectate şi în plan intern, prin coerenţa politicilor publice.

„În domeniul justiţiei, CSM îi revine un rol activ în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din calitatea de stat membru al UE. În 2018, românii v-au fost alături în apărarea independenţei justiţiei şi veţi avea cu siguranţă şi în viitor un aliat în fiecare cetăţean care îşi doreşte un viitor mai bun, un viitor la baza căruia nu poate sta nimic altceva decât o justiţie independentă, dreaptă şi eficientă. Justiţia independentă este cea mai importantă redută împotriva arbitrariului puterii, iar dvs., membri ai CSM, aveţi o misiune extrem de grea, care înseamnă, pe de-o parte, să militaţi pentru asigurarea stabilităţii actului de justiţie şi, pe de altă parte, să acţionaţi împotriva atacurilor la adresa independenţei judecătorilor şi procurorilor, indiferent de unde vin aceste atacuri”, a spus Iohannis la şedinţa plenului CSM.

 

 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate