joi, martie 27, 2025
AcasăAgenda ZileiLiberalii informează Comisia Europeană pe tema OUG 114/2018

Liberalii informează Comisia Europeană pe tema OUG 114/2018

Liberalii informează Comisia Europeană pe tema OUG 114/2018 privind măsurile bugetar – fiscale, a anunțat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

„O echipă va pregăti un material de informare pentru Comisia Europeană privitor la Ordonanţa 114 cu punctul de vedere al PNL la reglementările din OUG, atât reglementările din domeniul energiei, din domeniul financiar-bancar, şi în ceea ce priveşte reglementările care se referă la administrarea Pilonului II de pensii, pe care noi le considerăm ca fiind neconforme cu Tratatul Uniunii Europene şi cu ale reglementări la nivel european” a afirmat Orban în Parlament.

Acesta spune că PNL-iștii şi-au propus să finalizeze acest material de informare până săptămâna viitoare, urmând să fie aprobat în Biroul Executiv al PNL. 

„Trimitem acest material informativ către Comisia Europeană şi către orice entitate de la nivel european interesată de acest subiect, pentru că noi considerăm că este posibilă inclusiv declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României privitor la anumite prevederi din Ordonanţa 114, care reprezintă un act criminal la adresa economiei româneşti. Nu cred că ar fi bine pentru România să intre într-o procedură de infringement chiar în perioada în care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi parţial o exercită prin intermediul reprezentanţilor actualului Guvern”, a mai declarat liderul liberalilor 

Informare va cuprinde punctele de vedere ale asociaţiilor patronale, organizaţiilor, companiilor care activează în domeniile abordate de OUG 114. )biectivul PNL pentru această sesiune parlamentară este abrogarea OUG privind măsurile fiscale. 

„Obiectivul nostru fundamental în această sesiune parlamentară este abrogarea cât mai rapidă a Ordonanţei 114 în integralitatea sa. Ordonanţa 114 este neconstituţională, este contrară multor prevederi din Tratatul Uniunii”, a spus Ludovic Orban. 

Recent, abrogarea OUG 114/2018 în integralitatea ei era soluția cu care PNL merge la drum, cu atât mai mult pentru sectorul energetic. Orban a avut o dezbatere cu patronatele, asociaţiile patronale, reprezentanţi ai companiilor din energie privitor la consecinţele ordonanţei 114 asupra sectorului energetic, asupra perspectivelor de evoluţie ale sectorului energetic şi asupra funcţionării companiilor din domeniul energiei.

„Concluzia pe care am tras-o este foarte clară, prevederile din ordonanţa 114 referitoare la domeniul energetic reprezintă, practic, bomboana pe colivă, nu fac altceva decât să distrugă sectorul energetic să oprească orice investitor să mai investească în România”, a mai spus Orban, la dezbaterea „Starea Sistemului Energetic Naţional”.

 

 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate