Ludovic Orban trebuie să-i plătească deputatului PSD Iulian Iancu daune morale de 20.000 lei, după ce șeful liberalilor l-a acuzat pe preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor că este omul companiei Gazprom. Declarația a apărut în anul 2017, atunci când liberalul a dat un interviu în Adevărul.
Orban a mai declarat atunci că acesta torpilează construcţia conductei de gaze BRUA, astfel că acum va trebui să plătească daune, potrivit deciziei Tribunalul Bucureşti. Cu toate acestea, decizia nu este definitivă.
„Admite în parte cererea formulată de reclamantul Iancu Iulian împotriva pârâtului Orban Ludovic. Obligă pe pârât către reclamant la plata sumei de 20.000 lei daune morale. Obligă pe pârât către reclamant la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, potrivit instanței.
Ce spunea Ludovic Orban în Adevărul
„Uitaţi-vă ce luptă se duce cu Ordonanţa 64 de o parte din PSD, parcă special că distrugă BRUA şi exploatarea de gaze naturale de la Marea Neagră, care poate să reducă dependenţa, nu numai a României, ci a unei părţi din Europa faţă de gazul rusesc. Se încearcă modificarea Ordonanţei 64 astfel încât să introducă nişte stavile suplimentare care pur şi simplu să-i determine să nu dea drumul la exploatare. Domnul Iancu este omul Gazprom. Nu m-am sfiit niciodată s-o zic. Amendamentele sale sunt făcute să torpileze proiectul BRUA şi reducerea dependenţei de gazul rusesc”, a spus Ludovic Orban.
După această declaraţie, Iulian Iancu a anunţat că îl va da în judecată pe Ludovic Orban, dacă acesta nu aduce dovezi care să-i probeze acuzaţiile.