sâmbătă, iulie 13, 2024
AcasăAdministrație publicăMafia Gunoaielor: Romprest a prejudiciat bugetul Sectorului 1 cu 243,8 milioane lei,...

Mafia Gunoaielor: Romprest a prejudiciat bugetul Sectorului 1 cu 243,8 milioane lei, susține Ministerul Finanțelor, care a sesizat deja parchetul

Compania Romprest, aflată de mai multă vreme în conflict cu primarul Clotilde Armand, a prejudiciat bugetul local al Sectorului 1 cu aproape 244 milioane de lei, prin tarife umflate și servicii inventate, care nu există în contractul de salubrizare încheiat cu primăria, se arată în procesul verbal al unui control realizat de o echipă de la Ministerul Finanțelor și finalizat pe 19 iulie 2021.

Mai mult, susțin inspectorii de la Direcția Generală de Inspecție Economico – Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, contractul de salubrizare din Sectorul 1 a fost atribuit firmei Romprest în urma unei licitații formale, făcută prin încălcarea legii și tot prin încălcarea prevederilor legale s-a și derulat contractul, de la semnarea sa în 2008, până acum.

”Contractul a fost atribuit printr-o procedură de licitație deschisă, dar pe care Sectorul 1 a pregătit-o și a derulat-o cu nerespectări flagrante ale prevederilor legale, în scopul explicit de a atribui contractul către Romprest, procedura de atribuire nefiind altceva decât o formalitate” și ”a fost încheiat și derulat în mod defectuos, cu nerespectarea prevederilor legale, inclusiv în ceea ce provește tarifele facturate de Romprest și achitate de Sectorul 1 din fonduri publice fără bază legală și/sau contractuală” – se precizează în documentul dezvăluit de G4Media.

Din documentul de control mai rezultă că Romprest și-a aprobat singură o cerere de majorare a tarifelor cu peste 50%, la doar patru ani de la semnarea contractului inițial, ceea ce a dus la un prejudiciu din bani publici de 167 de milioane de lei, iar un alt prejudiciu, de 76,6 milioane de lei, a fost produs de plata din fonduri publice a unor produse și servicii neînscrise în contract și ale căror tarife/prețuri nu au fost stabilite ca urmare a procedurii de atribuire a contractului.

Termenul de recuperare al prejudiciului, fixat de inspectorii MF, este de 180 de zile.

După finalizarea controlului la Primăria Sectorului 1 și constatatarea uriașului prejudiciu, de peste 50 milioane de euro, produs bugetului local al Sectorului 1, Ministerul Finanțelor condus de Florin Cîțu a sesizat deja  parchetul pentru deschiderea unui dosar penal.

Potrivit echipei de control, faptele descrise, care au creat un prejudiciu de 243,8 milioane de lei bugetului Sectorului 1, ”pot întruni elemente constitutive ale infracțiunilor prevăzute de articolele 242 și 297 din Codul Penal”, articole ce fac referire la gestiunea frauduloasă și abuzul în serviciu, care prevăd, fiecare, pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Iată mai jos, potrivit G4Media, principalele constatări din procesul verbal încheiat ca urmare a controlului:

”Controlul a avut loc în perioada noiembrie 2020 – aprilie 2021. Obiectivul inspecției a fost verificarea respectării obligației Sectorului 1 de realizare a unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public, în cadrul termenului de prescripție.

Constatările inspecției:

  • Contractul cu Romprest a fost atribuit printr-o procedură de licitație deschisă, dar pe care Sectorul 1 a pregătit-o și a derulat-o cu nerespectări flagrante ale prevederilor legale, în scopul explicit de a atribui contractul către Romprest, procedura de atribuire nefiind altceva decât o formalitate
  • Contractul a fost încheiat și derulat în mod defectuos, cu nerespectarea prevederilor legale, inclusiv în ceea ce provește tarifele facturate de Romprest și achitate de Sectorul 1 din fonduri publice fără bază legală și/sau contractuală
  • În afara faptului că printr-un act adițional părțile convin modificări/completări ale clauzelor contractuale, Romprest și-a autoaprobat indexarea tarifelor cu 51,5% la doar 4 ani de la semnarea contractului inițial, deși Ministerul Finanțelor susține că nu exista bază legală pentru această indexare.
  • Majorarea cu 51,5% a tarifelor, după o perioadă de 4 ani de la data atribuirii contractului, a creat un avantaj exclusiv Romprest, ceilalți competitori nefiind informați despre această posibilitate de creștere a tarifelor.
  • Echipa de control a calculat un prejudiciu pe seama fondurilor publice în valoare de 167 de milioane de lei, calculat ca sumă a produselor dintre diferențele de tarife și cantitatea de servicii.
  • Totodată, ehipa de control a constatat faptul că în derularea contractului, Romprest a facturat și Sectorul 1 a plătit din fonduri publice contravaloarea unor produse și servicii neînscrise în contract și ale căror tarife/prețuri nu au fost stabilite ca urmare a procedurii de atribuire a contractului și/sau protrivit legii, din care rezultă un prejudiciu pe seama fondurilor publice de 76,6 milioane de lei.
  • Echipa de control a constatat astfel un prejudiciu pe seama fondurilor publice în valoare totală de 243,8 milioane de lei. Prejudiciul a fost calculat ca diferență între tarifele facturate de Romprest și achitate de Sectorul 1, fără bază contractuală, mult subdimensionate și creșterea de tarife cu indicele prețurilor de consum, precum și contravaloarea unor servicii și produse, neînscrise în contract și ale căror tarife/prețuri nu au fost stabilite urmare procedurii de atribuire a contractului și/sau protrivit legii.
  • Contractul a fost încheiat și derulat cu nerespectarea prevederilor legale, în sensul că serviciile de salubritate a căror gestiune a fost delegată nu au fost organizare și administrate în respectarea protecției și conservării mediului și al asigurării igienei și sănătății populației, Sectorul 1 atribuind și încheind contractul fără existența unor obligații concrete ale prestatorului în acest sens.
  • Inspecția Ministerului Finanțelor impune Primăriei Sectorului 1 să recupere creanța bugetară de 243 de milioane de lei de la Romprest și/sau de la persoanele răspunzătoare în 180 de zile.
  • Raportul mai arată că faptele descrise, care au creat un prejudiciu de 243,8 milioane de lei bugetului Sectorului 1, pot întruni elemente constitutive ale infracțiunilor prevăzute de articolele 242 și 297 din Codul Penal.
  • În contextul în care Sectorul 1 a plătit către Romprest fără bază legală și/sau contractuală, 243,8 milioane de lei, reclamația Romprest, conform căreia Sectorul 1 nu ar înregistra și raporta ca plăți restante valoarea tuturor facturilor emise, nu poate fi luată în calcul.
  • Primăria Sectorului 1 a transmis că nu are obiecții la procesul verbal de inspecție”.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate