sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiMai mult de un sfert dintre copiii din România stau peste şase...

Mai mult de un sfert dintre copiii din România stau peste şase ore online

Mai mult de un sfert dintre copiii din România (27%) stau peste şase ore online într-o zi de școală sau îşi verifică periodic dispozitivul inteligent, telefonul mobil fiind de departe cel mai utilizat terminal, potrivit unui studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii”.

În topul terminalelor folosite de către copii pentru a naviga pe Internet, se mai află:

  • laptop-ul – cu 46,6% din totalul respondenţilor,
  • computer (desktop) – cu 33,2%,
  • Smart TV (17%),
  • tableta (16,4%)
  • consola de jocuri (7,3%).

Copiii din România stau peste şase ore online într-o zi de școală

Cât priveşte timpul petrecut în mediul online, studiu citat relevă faptul că, într-o zi de şcoală, peste un sfert dintre cei intervievaţi (27%) stau peste şase ore în faţa unui dispozitiv inteligent sau îl verifică în mod constant. Totodată, într-o zi fără şcoală, procentul copiilor care stau mai mult de şase ore/zi pe Internet sau îşi verifică periodic dispozitivul creşte la peste 47%.

„Copiii care afirmă că petrec peste şase ore online sunt semnificativ mai nemulţumiţi de relaţia cu părinţii, prietenii şi profesorii, precum şi de viaţa lor în prezent. De asemenea, consideră într-o măsură mai redusă că activităţile de zi cu zi au sens sau sunt mai puţin optimişti cu privire la viitor, sunt mai nemulţumiţi de deciziile luate şi afirmă că au fost mai puţin relaxaţi în ultimele două săptămâni”, potrivit studiului. 

Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (54%) au declarat că au fost deranjaţi sau supăraţi în timp ce comunicau pe Internet, totul pe fondul situaţiei în care 43% dintre respondenţi afirmă că postează online informaţii personale (fotografii, adresa la care locuiesc, locurile unde merg etc.)

De asemenea, 47% dintre copii recunosc faptul că verifică uneori, rar sau deloc valoarea de adevăr a informaţiilor citite online, în timp ce 43% dintre ei susţin că au văzut sau au primit mesaje cu conţinut sexual în mediul virtual şi 61% s-au simţit inconfortabil ca urmare a ceea ce au văzut pe Internet.

Studiul „Salvaţi Copiii” privind utilizarea Internetului de către copii, a fost realizat pe un eşantion de 1.156 de persoane cu vârste între 12 şi 17 ani, inclusiv.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate