sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăAgenda ZileiMiercurea Neagră a justiției, brevetată de PSD, după Marțea Neagră

Miercurea Neagră a justiției, brevetată de PSD, după Marțea Neagră

Miercurea Neagră a justiției a fost brevetată brevetată de PSD, după Marțea Neagră, atunci când s-a dar binecunoscuta OUG 13. Astfel că, liderul liberalilor, Ludovic Orban este hotărât să atace la Curtea Constituţională modificările Codurilor care au fost aprobate în plenul Camerei Deputaţilor. 

„PNL va ataca la Curtea Constituţională modificările aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Deja PSD-ALDE au mai avut o tentativă de a modifica Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, tentativă care a eşuat tot din cauză că PNL a atacat la Curtea Constituţională atât modificările la Codul penal, cât şi la Codul de Procedură Penală. Readuc aminte că 64 din 96 de modificări la Codul de Procedură penală au fost declarate neconstituţionale în tentativa anterioară şi, de asemenea, cred că 32 din 46 de modificări ale Codului Penal au fost, de asemenea, declarate neconstituţionale, care urmare a sesizărilor depuse de preşedintele Iohannis şi de PNL”, a declarat Ludovic Orban. 

Acesta i-a caracterizat pe cei care au votat modificările ca fiind nişte nenorociţi, fără frica lui Dumnezeu.

„Au forţat modificări la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, care sunt modificări cu dedicaţie, făcute cu scopul de a-l scăpa de închisoare pe Tăriceanu şi pe Dragnea. Şi probabil şi pe alţi ciraci de-ai lor. Este Miercurea Neagră, practic. După Marţea Neagră, iată că PSD-ALDE brevetează şi Miercurea Neagră. Este deja depăşită orice linie roşie şi gândiţi-vă că acest lucru se petrece exact în ziua în care reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, comisie care a fost sesizată de PNL prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a venit în misiunea de evaluare a modificărilor la Legilor Justiţiei şi la Coduri”, a mai spus Orban. 

Potrivit lui, fiecare român are un motiv în plus pentru a se prezenta la vot la referendumul declanşat de preşedintele României.

„Un vot în favoarea acestui referendum care să interzică amnistia şi graţierea şi, de asemenea, care să interzică modificarea din domeniul justiţiei prin ordonanţe de urgenţă, este un vot care poate să anuleze orice tentativă ulterioară de a-i scăpa de puşcărie pe hoţii care jefuit România”, a mai spus Ludovic Orban. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate