Ministerul Transporturilor a respins cererea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, prin care aceasta solicita o modificare a programului CFR Marfă, astfel încât să nu mai fie lăsate barierele de la Petricani şi Andronache în timpul orelor de vârf, însă cererea a fost respinsă.
„În momentul în care am trimis câteva adrese la Ministerul Transporturilor pentru a încerca să convingem CFR Marfă să îşi modifice programul, astfel încât la barierele Petricani şi Andronache, în orele de vârf, foarte dimineaţă şi la sfârşitul programului, să nu mai stea participanţii la trafic câte 30-40 de minute, pentru că se coboară bariera exact la acele ore, m-a sunat domnul ministru, a rămas că ne vom întâlni, dar ulterior am primit o adresă pe 544 – nu cred că este potrivit, eu i-am scris ministrului ca primar general şi rămăsese să avem o întâlnire, nicidecum să mi se răspundă la adresă ca şi cum aş fi solicitat acele informaţii pe legea 544 – concluzia fiind aceea că nu pot să modifice mersul trenurilor. S-a putut. În guvernarea anterioară ajunsesem cu ministrul Cuc la o înţelegere amiabilă, instituţională, în beneficiul cetăţenilor, astfel încât programul CFR să fie adaptat: dimineaţa şi seara, la orele de vârf, să nu mai coboare acele bariere atât de deranjante pentru trafic. Aştept să avem o întâlnire în care voi aborda şi problema pasajului Domneşti. Ne dorim o bună colaborare”, a declarat primarul general.
Referitor la lucrările la supralărgirea Prelungirea Ghencea, primarul general a spus că acestea sunt în termen.
„Lucrările la supralărgire merg în linie dreaptă, sunt realizate de către Trustul de Clădiri Metropolitane. Va fi un bulevard cu patru benzi – două pe un sens – şi linia mediană de tramvai. Se lucrează la infrastructura rutieră. Au fost de asemenea făcute exproprieri, deviere de utilităţi. Dar suntem în termen cu toate lucrările”, a spus Gabriela Firea.
În luna septembrie, anul trecut, au început lucrările la Supralărgirea Bulevardului Prelungirea Ghencea.
„În momentul de faţă se realizează săpătura pentru lucrările de drum. S-au efectuat relocări ale reţelelor, iar spre sfârşitul acestei luni va fi executată şi a doua etapă de exproprieri, urmând ca, imediat după ce banii au fost consemnaţi, compania Trustul de Clădiri Metropolitane să intre la următoarea zonă de desfiinţări şi să mergem mai departe cu acest proiect. Termenul este de 24 de luni”, a afirmat Marius Coaje, consilier al primarului Firea.