luni, ianuarie 13, 2025
AcasăAgenda ZileiMoțiunea de cenzură Guvernul Dăncilă trebuie demis!: Ce spun liberalii

Moțiunea de cenzură Guvernul Dăncilă trebuie demis!: Ce spun liberalii

Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot” va fi dezbătută şi votată de plenul reunit al Parlamentului. 

Ludovic Orban

Partidul Naţional Liberal, imediat după alegerile europarlamentare, a decis să transpună în fapt voinţa clară exprimată de cetăţenii români la alegerile din 26 mai pentru Parlamentul European şi la referendumul convocat de preşedintele României. Am demarat procedura moţiunii de cenzură încă din prima săptămână şi ne-am angajat în negocieri cu toate grupurile parlamentare, iar acolo unde nu am putut discuta cu grupuri parlamentare am purtat negocieri individuale cu parlamentari din zona guvernamentală, respectiv din ALDE şi din PSD. Până la momentul votului, aceste discuţii şi negocieri vor continua şi vom cuantifica la vot câte voturi efective va avea moţiunea de cenzură. În ceea ce ne priveşte pe noi, avem conştiinţa datoriei împlinite, am făcut tot ce depinde de noi pentru a determina ca moţiunea de cenzură să fie sprijinită de un număr cât mai mare de parlamentari”, a afirmat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL. 

Raluca Turcan

Astăzi, parlamentarii vor arăta dacă au înțeles ceva din votul românilor din 26 mai. Negocieri pentru trecerea moțiunii de cenzură se poartă până în ultima secundă! Mai sunt câteva ore până la vot. Avem cele mai mari șanse să dăm jos un Guvern care a gazat români în 10 august, a umilit diaspora la vot, a pus parole de acces în orașe, a arestat protestatari pașnici și a făcut orice pentru a îngenunchea justiția și a scoate România din UE. Astăzi, fiecare vot contează!

 Vasile Gudu

În doi ani şi jumătate, PSD a dezbinat o ţară întreagă, a distrus rolul instituţiilor fundamentale, a mutilat legi importante, a compromis şansa de a moderniza ţara şi a atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept!

Voi vota pentru schimbarea Guvernului Dăncilă. Acest Guvern trebuie să cadă pentru ca România să reintre în normalitate. Este important să ne implicăm, să fim uniţi şi să ne dezvoltăm spiritul civic pentru a schimba România!Adversarii politici acuză Partidul Naţional Liberal că vrea să dea afară bugetari. Este total fals! Toată lumea trebuie să ştie că PNL va lua măsuri doar pentru a readuce competenţa în administraţie ca principal criteriu de angajare şi că va stopa practica PSD de a răsplăti clientela politică. Angajările fictive şi fără responsabilităţi din rândul celor care se bucură de statutul de a fi rude, afini sau prieteni cu cei care guvernează ţara trebuie stopate odată pentru totdeauna!Sub guvernarea PSD-ALDE, bugetul statului este fraudat cu bună ştiinţă. În dispreţul legii şi al interesului naţional, în funcţiile de conducere la instituţiile, autorităţile şi agenţiile statului sunt puşi oameni slab pregătiţi şi incompatibili cu atribuţiile ce le revin. PSD a împrumutat masiv bani de la bănci, datoria ajungând la peste 100 de miliarde de euro, doar pentru a susţine sute de secretari de stat şi subsecretari plătiţi regeşte pentru a nu face nimic, în cele mai multe cazuri.Românilor li s-a blocat dreptul de vot din 26 mai prin abuzul acestui guvern încă în funcţie care şi-a folosit instituţiile din subordinea sa în acest scop, după ce a folosit forţa împotriva oamenilor în data de 10 august.PSD a refuzat să mărească pensiile românilor, dar a avut grijă ca cele speciale să crească în avantajul celor care au venituri de mii de euro lunar.Acestea sunt doar o parte din mijloacele de guvernare, trecute şi prezente, care fac mult rău şi prea puţin bine. Românii s-au săturat şi au votat pe 26 mai în consecinţă. Ajunge! Astăzi voi vota moţiunea de cenzură pentru a schimba viitorul României!

Vasile Bica

Deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, consideră că moţiunea de cenzură iniţiată de către deputaţii şi senatorii PNL şi susţinută de toată opoziţia parlamentară este rezultatul voinţei populare exprimate prin vot în data de 26 mai:
„În data de 26 mai românii au sancţionat printr-un vot categoric politica anti-europeană promovată de PSD şi ALDE, solicitând să se pună capăt atacului concertat pe care aceştia l-au condus, timp de peste doi ani şi jumătate, asupra instituţiilor statului şi, în mod special, împotriva justiţiei. Românii au demonstrat că nu mai acceptă să se acorde clemenţă pentru corupţi şi că nu mai vor o ţară condusă prin ordonanţe de urgenţă, adoptate în miez de noapte, fără dezbateri şi fără consultări cu părţile implicate. Românii au arătat clar că s-au săturat de PSD şi ALDE, că nu mai suportă să fie minţiţi, considerând că ţara se îndreaptă cu viteză maximă către un dezastru economic, din cauza incompetenţei guvernelor promovate succesiv de aceste partide.
Românii nu mai vor ca soarta lor să stea în mâinile unor persoane care au terminat cu mare dificultate şcoala, care nu se pot exprima corect în public şi care zilnic ne fac de ruşine prin nepriceperea de care dau dovadă. Românii vor ca cei care i-au împiedicat pe fraţii noştri plecaţi la muncă în străinătate să voteze să dea imediat socoteală, atât politic, prin demitere, cât şi în faţa legii. Partidul Naţional Liberal este pregătit să-şi asume imediat guvernarea, deoarece este partidul în care cetăţenii au avut cea mai mare încredere în data de 26 mai, şi le solicită tuturor parlamentarilor ca, prin votarea moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie, să scape România de guvernarea toxică PSD-ALDE
„Noi, liberalii, am câştigat alegerile din 26 mai şi suntem obligaţi de încrederea uriaşă pe care ne-au acordat-o alegătorii să dăm ţării un guvern condus de profesionişti, care să se ocupe de adevăratele probleme ale României. Responsabilitatea înseamnă să-ţi asumi conducerea ţării atunci când aceasta trece prin momente dificile şi PNL este dispus să preia această grea sarcină. Chiar dacă riscăm să pierdem din punct de vedere electoral, nu avem voie să stăm pe margine şi să asistăm pasivi la distrugerea economică a României care se realizează prin promovarea politicilor falimentare implementate de PSD şi ALDE.
România are nevoie urgentă de un guvern responsabil, eficient şi competent, care să demareze imediat realizarea investiţiilor publice prioritare, să acceseze în totalitate fondurile europene nerambursabile care revin ţării noastre şi să susţină cu toată forţa întreprinderile româneşti şi fermierii autohtoni. România are nevoie de un guvern credibil, care să repare tot ce a stricat PSD şi ALDE în relaţiile cu partenerii noştri externi. România are nevoie de un guvern care, contrar celor întâmplate în ultimii ani, să pună interesele ţării mai presus de interesele particulare ale unor grupuri.În acest context, doresc să le reamintesc tuturor colegilor parlamentari că în momentul în care au fost validaţi au jurat cu mâna pe Constituţia României, în care se prevede foarte clară că, în exercitarea mandatului lor, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, nu al altcuiva.
Nu au voie să nu uite acest lucru! Prin adoptarea moţiunii de cenzură iniţiate de noi, România poate intra pe calea normalităţii, a dezvoltării şi a prosperităţii reale. Din aceste motive am făcut şi facem un nou apel către toţi parlamentarii, de la toate partidele politice, solicitându-le să voteze moţiunea de cenzură şi să o elibereze pe doamna Dăncilă din funcţia de Prim-Ministru, pentru care a dovedit din plin că este total nepotrivită”

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate