Avizul Comisiei de la Veneţia a confirmat îngrijorările procurorilor că noile coduri vor conţine contradicţii care vor cauza incertitudine legală, a declarat procurorul general Augustin Lazăr.
Procurorul a atras atenţia asupra modificărilor din legile Justiţiei care fac referire la numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor din vârful ierarhiei, criticate de către Comisia de la Veneţia.
Acesta a mai reafirmat disponibilitatea Ministerului Public de a sprijini demersurile de reevaluare a modificărilor Codului penal şi a Codului de Procedură Penală.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a transmis un mesaj cu privire la demersurile făcute de Ministerul Public prin care au fost analizate propunerile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală.
Noile coduri vor conține contradicții
Potrivit lui Lazăr, au fost consultate unităţile de parchet şi structurile specializate, fiind realizate analize ce au identificat prevederile neconstituţionale care afectau aspecte esenţiale ale procesului penal, reglementarea unor infracţiuni, precum şi încălcarea standardelor privind calitatea legilor, privind securitatea juridică.
„În acest sens au fost şi comunicatele din datele de 19 iunie 2018, 25 iunie 2018, 3 iulie 2018 şi 13 iulie 2018. Concluziile Avizului Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, adoptat la data de 20 octombrie 2018, au confirmat îngrijorările procurorilor cu privire la faptul că noile coduri vor conţine, în situaţia intrării în vigoare, contradicţii care vor cauza incertitudine legală pentru o perioadă lungă de timp. De asemenea, multe dintre modificări ar putea afecta grav eficacitatea sistemului judiciar în lupta împotriva corupţiei şi a altor infracţiuni grave”, a mai spus Augustin Lazăr.
Acesta chiar a spus că Ministerului Public poate ajuta, prin consultarea tuturor unităţilor de parchet și sprijinirea demersurilor de reevaluare a modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală, astfel încât să se creeze prin adoptarea acestor acte normative premisele îndeplinirii rolului constituţional de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Augustin Lazăr atrage atenţia asupra concluziei formulate în Avizul Comisiei de la Veneţia privind modificările aduse legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi 317/2004, adoptat la data de 20 octombrie 2018, conform căreia ”independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor din vârful ierarhiei şi care stabilesc rolul ministrului justiţiei în aceste proceduri, precum şi asupra recomandării de reexaminare a acestor prevederi prin menţinerea rolului CSM şi a Preşedintelui României”.