joi, decembrie 5, 2024
AcasăAgenda ZileiModificările Regulamentului Camerei Deputaţilor, discutate, azi în CCR

Modificările Regulamentului Camerei Deputaţilor, discutate, azi în CCR

Curtea Constituţională a României va discuta, astăzi, sesizările PNL şi USR privind modificările Regulamentului Camerei Deputaţilor. 

Uniunea Salvaţi România anunţa, pe 13 septembrie, că a depus o contestaţie la CCR cu privire la noul regulament al Camerei, care prevede sancţionarea deputaţilor indisciplinaţi inclusiv prin suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare. 

Modificările Regulamentului Camerei Deputaţilor

Astfel că, schimbarea regulamentului, propusă de deputatul PSD Eugen Nicolicea, încalcă Constituţia României şi reprezintă un regres pentru un stat democratic. 

În expunerea de motive formulată de USR se arată că textul pe baza căruia a fost instituită sancţiunea contravine prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza I, art. 69 alin. (1) şi în art. 70 din Legea fundamentală, care configurează regimul mandatului parlamentar în concordanţă cu exigenţele statului de drept. 

Deputații USR mai arată că , potrivit Constituţiei, deputaţii au dreptul de a depune moţiuni, de a semna moţiuni, de a semna iniţiative legislative, de a avea activitate în comisii. Reprezentanţii formaţiunii susţin că este absurd să se îngrădească drepturile şi activitatea parlamentarilor USR”, deoarece în acest fel se creează un precedent periculos. 

Modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor au fost contestate la CCR şi de Partidul Naţional Liberal. 

Camera Deputaţilor a decis, pe 5 septembrie, modificarea regulamentului propriu, care prevede sancţionarea deputaţilor care tulbură activitatea Parlamentului, putându-se ajunge la suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate