AcasăAgenda ZileiJustițieParchetul European: Prejudicii de 4,5 miliarde euro constatate în cele 300 de...

Parchetul European: Prejudicii de 4,5 miliarde euro constatate în cele 300 de dosare deschise până acum

Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a deschis până acum 300 de investigații, de la 1 iunie, data la care și-a început activitatea, cu prejudicii de 4,5 miliarde de euro, potrivit unei declarații de presă a purtătorului de cuvânt al instituției, Tine Hollevoet.

Unele dintre aceste cazuri sunt investigații în curs începute de parchetele naționale și preluate de Parchetul European la debutul activității, când a primit prerogativa de a ancheta criminalitatea infracțiunilor transfrontaliere cu bani europeni, dar cele mai multe dintre ele sunt cazuri noi, potrivit sursei citate, deschise pe baza unor sesizări din public.

Purtătoarea de cuvânt a Parchetului European, Tine Hollevoet, a declarat că procurorii își propun ca până la finalul anului să decidă prima punere sub acuzare, iar asta poate însemna că primele dosare instrumentate de Parchet ar putea fi judecate în instanțele naționale anul viitor.

Într-unul din cazuri din Cehia, trei persoane și trei companii sunt suspectate de fraude cu fonduri UE prin emiterea de facturi fictive pentru presupuse proiecte de cercetare științifică.

Principalul suspect, un cetățean ceh în prezent reținut de poliție, este acuzat că a înființat o rețea de companii offshore pe care le-a folosit pentru a crea oferte fictive cu scopul de a obține cîteva milioane de euro din fonduri UE din 2011 până în acest an.

Autoritățile din Cehia i-au înghețat conturile și i-au confiscat bunurile, care includ peste o mie de machete de trenulețe.

În total, autoritățile au conficat bunuri în valoare de peste 10 milioane de euro în cele 300 de cazuri aflate în investigație.

Într-un alt caz de fraudă transfrontalieră cu TVA în valoare de peste 14 milioane de euro, poliția a efectuat percheziții în Germania, Olanda, Slovacia, Bulgaria și Ungaria.

Până acum, niciunul dintre aceste cazuri nu a vizat programul de împrumut Next Generation EU, în valoare de 800 de miliarde de euro.

“Este încă prea devreme, banii tocmai au început să fie alocați și contractele trebuie încă atribuite”, a spus Tine Hollevoet, purtătorul de cuvânt al EPPO, care a mai precizat că instituția are în continuare un deficit de 120 de angajați, precum ofițeri de caz și anchetatori specializați în cauze fiscale.

Parchetul European este un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii (de exemplu, fraudă, fraudă transfrontalieră, corupție).

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate