Nu, nu e wishful thinking, chestia asta tocmai se întâmplă, dar nu ne dăm încă seama. Ei au înțeles și de-aia se dau de ceasul morții, tatonează terenul cu diversiuni, cu acuzarea președintelui pentru înaltă trădare și alte prostioare de-astea.
Da, au simțit că le fuge pământul de sub picioare, un inamic mai perfid decât Soroș a invadat țara și tocmai ce-i lucrează de la rădăcină. Cu inamicul ăsta nu te poți lupta însă la televizor, nici cu moțiuni în Parlament, nici cu comisii de anchetă.
Dușmanul poartă numele de Pestă Porcină Africană (PPA) și da, cotropește pământul țării și mai ales fiefurile pesediste, chiar acum, metru cu metru, sat cu sat.
Guvernarea asta are un ghinion năpraznic, iar ghinionul ăsta ar putea fi salvarea țării – o să se vadă într-o zi.
De la începutul verii, 524 focare de PPA au fost semnalate în întreaga țară. La sate e panică. Asta ne se vede la televizor, dar se simte dacă te avânți în ”România profundă”. La oraș e concediul în toi, iar la țară e panica.
Uite de unde marea dramă cu pesta porcină
Porcul e una din cărămizile economiei de subzistență a lumii rurale. E garanția că, oricât de sărac ai fi, nu mori de foame peste iarnă. E tovarășul țăranului, la bine și la greu, pe tot parcursul anului, până de Crăciun când se produce fatala despărțire, când unul se sacrifică spre a trăi celălalt, an după an. Porcul e, oarecum, frate cu românul. Din vechime durează frăția asta. Năvălirile tătare alungau țăranii în codri. La întoarcere, în bătătură nu mai găseau nici păsări, nici alte orătănii, doar porcul îi aștepta cuminte și resemnat, căci musulmanii nu-și spurcau în el nici vârful suliței. Cine are neamuri la țară știe că între gospodar și animalul lui e o relație specială, de afecțiune. Ați văzut babele plângând de sărea cămașa de pe ele, în satele din Brăila și Ialomița, da? Și azi a sosit Armaghedonul porcilor, al dracului ghinion, fix sub guvernarea Dăncilă-Dragnea…
Țăranul român are idei nu prea multe, dar ferme. Nu bubulii, nu Soroș, nu multinaționalele, ci funcționarii statului și jandarmii îi iau porcul din bătătură, în vreme ce primarii și guvernanții îi promit despăgubiri. Adică statul i-l răpește samavolnic pe Ghiță – și asta se petrece sat după sat, zi de zi, până când pandemia (însoțită de măsurile de „eradicare a populatiei porcine din focar”) va cuprinde toată țara. E greu de presupus că molima se va opri, ar trebui să se întâmple vreo minune iar eu n-am întâlnit vreo minune în timpul vieții mele.
Până la toamnă e de așteptat ca numărul focarelor să se dubleze. Măsurile preventive n-au fost luate la timp, acum e prea târziu pentru a limita contagiunea.
Porcii mor sau sunt omorâți înainte de vreme.
Țăranii rămân cu bătătura goală.
O iarnă nasoală cum n-a mai fost bate la ușă, electoratul fidel al PSD încasează o lovitură năpraznică în pântece. Dar ce spun eu? În bazin. În chiar bazinul lui electoral. Vine iarna fără porc.
Și cine e de vină, mă rog? Zi tu, cine-i de vină?
Guvernul e de vină. Pentru că pesta porcină își făcuse simțită prezența din vara anului trecut iar autoritățile acestui guvern au tăcut ca… porcu-n păpușoi. Tolontan a arătat clar că se știa, dar carieristul ăla Geronimo de la ANSVSA n-a mișcat un deget, ca să nu i se clatine scaunul.
Trebuia să fi fost oprite de pe-atunci târgurile de animale, trebuia să fi fost pusă sub control circulația animalelor și a cărnii. Trebuia să fi fost eliminați la vreme vectorii de contagiune atunci, nu acum când se pune problema eradicării întregii faune de mistreți a țării, ba și a speciilor de prădători. Guvernul ăsta a știut și n-a făcut nimic, n-a zis nimic.
Eee, chiar nimic? Ba ceva-ceva o fi zis el, dar la ureche, anume la urechea cui trebuie, câtă vreme feciorul lui Dragnea a știut și a scăpat de 10.000 de porci din ferma lui, aia luată cu trei lei de la Tel Drum. A vândut porcii la timp, ca să nu iasă în pagubă, adică de buzunarul lor au știut să aibă grija, da?
Să nu vă mirați, dar țăranul român e al dracului de bine informat când e la mijloc buzunarul lui, cămara lui, interesul lui imediat. Nu-i pasă de principii, poate că dacă le-ar înțelege i-ar păsa, dar nimeni nu stă oricum să i le explice. Chestiile care-l privesc îi sunt însă binecunoscute, la sat veștile circulă pe orizontală cu viteza fulgerului.
Și realitatea e simplă și dramatică: Statul îl asuprește pe fratele nostru porcul. Cum adică, mă Livache, te dai la frate-meu, porcul? Bagi mâna la borcanul meu cu untură?
De săptămâni încoace, de când durează masacrul porcilor, de câte ori Ghiță guiță, Dragnea sughiță.
După atacul puterii PSD-ALDE la Justiție, acum e-n toi atacul la șeptel. Mai puțin la avuția singurului fermier român clarvăzător, care a ieșit nu-n pagubă ci în câștig, Dragnea juniorul. Păi crezi că te iartă țăranul pentru asta, nea Livache? Ghinion, larga masă de manevră a PSD e foarte permeabilă la conspirații, iar acum conspirațiile se întorc fix împotriva celor care prostesc poporul: cineva îi ia alegătorului și slănina din pod, și-acela e astăzi la Putere! Oamenii lui asomează și încarcă mii de râmători zilnic în remorci – nu sunt bubulii, nu sunt corporatiștii lui Soroș și nici haștagreziștii, ci sunt oamenii Statului care iată, acum își împilează și supușii cei mai ascultători. Și le împușcă, ce oroare!, orătăniile în bătătură!
Porcăria asta va trage la fund, în mod ironic, pe Dragnea și PSD-ul lui. Fără scăpare. Atât de popularul și ruralul prin definiție Daea pune și el o crenguță pe focul care-i va mistui partidul și liderul căci iată, chiar azi, anunță că ”lanurile de porumb prin care au trecut mistreții vor trebui arse” iar proprietarii vor primi, cândva, despăgubiri.
Cum, bre, după ce ne iei porcii, ne arzi și ogoarele? Dar cine sunteți voi? Ciuma lui Caragea, lăcustele lui Vodă, plăgile Eghipetului? Aveau dreptate ăia din Piata Victoriei spunând ”Corupția ucide”. Căci uite, și nouă ne ucide pe Ghiță!
Astfel, la un an și jumătate de la instalare, guvernarea PSD încă n-a reușit să ne scoată din Europa și din tratatele internaționale, dar iată că ne scoate din pepeni. Cei mai săraci dintre români devin și mai săraci, practic ajung la sapă de lemn, cum n-au fost de la Revoluție încoace.
Marea m..e dată de Partidul-Guvern fiilor săi cei mai iubiți se întoarce cu asupra de măsură. Are cineva curajul să facă azi un sondaj de opinie politic la sat?
Pierderea luptei cu pesta porcină africană e bătălia finală care-l va asoma pe Dragnea tocmai când era pe cale să biruie el statul de drept. Aveți răbdare până la Crăciun și-o să-mi dați dreptate.