Planul de reorganizare al ELCEN a fost aprobat la Adunarea creditorilor Electrocentrale București (ELCEN).
Potrivit analiștilor Frames, cu voturile decisive ale reprezentanților creditorilor chirografari, printre care și Transgaz, planul a fost aprobat, astfel încât Primăria să devină verde pentru a trece la dezvoltarea sistemului de alimentare cu energie termică al Capitalei – SACET, care va furniza apă caldă și căldură pentru peste 1,2 milioane de bucureșteni.
Chiar dacă ANAF a cerut, pentru o a doua oară, prorogarea (amânarea) sedintei invocând faptul că modificările legii insolvenței nu au fost încă aprobate și că mai sunt necesare câteva măsuri suplimentare, în cele din urmă, la luni, lucrurile au luat turnura pozitivă, decizia de aprobare a planului de reorganizare a ELCEN fiind influențată de pozițiile reprezentanților Transgaz și ale celorlalți creditori chirografari.
Decizia reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru bucureșteni, în contextul în care, dacă planul nu ar fi trecut, ELCEN risca să intre în faliment, iar furnizarea căldurii și apei calde către cei peste 1,2 milioane de beneficiari urma să fie suspendată, Analiștii de la firma de consultanță Frames.
Planul de reorganizare al ELCEN
,, Planul a fost votat în forma în care a fost propus de administratorul judiciar Sierra Quadrant, iar acum este rândul municipalității să treacă la fapte. Să achită creanțele către creditori, să preia activele ELCEN și să pună în practică planul de măsuri pentru înființarea SACET sub umbrela noii societăți Energetica SA „, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.
,,Există și decizia Consiliului General, astfel că lucrurile nu mai pot să întârzie. Vine iarna și dacă nu se iau măsuri urgente pentru asigurarea fuziunii, pentru rezolvarea problemelor financiare, a celor cu furnizarea gazului necesar producerii căldurii și apei calde, situația se poate agrava într-un timp foarte scurt. Primarul Gabriela Firea trebuie să treacă la fapte”, afirmă analiștii.
Soluția de reorganizare a ELCEN, aprobată de Adunarea Creditorilor, vizează, în esență, transferul de active din patrimoniul ELCEN către o nouă entitate, compania municipală Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei.
Cum și RADET, aflat tot în insolvență, va proceda la transferul de active către Energetica, se va centraliza sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei – SACET, care va asigura servicii de termoficare de calitate pentru bucureșteni.
Finele lui 2018, punctul terminus
Potrivit planului ELCEN, transferul de active și activități este prevăzut să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an. Printre măsurile vizate se află și recuperarea creanței pe care ELCEN o deține împotriva RADET, în valoare de 1,095 mld. lei.
Plata creanței este propusă să fie realizată în termen de 3 ani. Planul de reorganizare vizează, totodată, încasarea prețului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 mil. lei la care se adaugă investițiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 mil. lei.
Noua companie municipală Energetica SA, care urmează să gestioneze SACET, sistemul de alimentare centralizat cu energie termică al Capitalei, are ca obiectiv să atragă finanțări nerambursabile pentru investiții în vederea alinierii capacităților de producție la obligațiile de mediu, cu termene limită de respectat până în 2023.
Valoarea investițiilor este estimată la 513 mil. euro pentru perioada 2018-2030, din care 77 milioane de euro în următorii 4 ani.
,, Trebuie acum ca și planul de restructurare al RADET să urmeze strategia ELCEN, pentru ca fuziunea să fie una optimă și rapidă. Coordonarea deciziilor, sub umbrela Energetica SA, va asigura premisele dezvoltarii unei strategii investitionale menite sa stopeze pierderile din reteaua de termoficare si sa asigure agentul termic, caldura si apa calda, la parametrii optimi pentru sezonul de iarna „, au mai spus ei.