miercuri, noiembrie 6, 2024
AcasăAgenda ZileiPonta: „cineva chiar şi-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană”

Ponta: „cineva chiar şi-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană”

„Se pare că cineva chiar şi-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană, a declarat fostul premier Victor Ponta, lider al Pro România, referindu-se la o eventuală demisie din funcţie a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

„Sper ca această ştire „pe surse” să NU fie adevărată/ Victor Negrescu este unul dintre puţinii actuali miniştri chiar pregătit pentru funcţia sa, cu bune conexiuni pe plan european şi, aşa cum am spus de multe ori, unul dintre ultimii adevărat social-democraţi din conducerea actuală a PSD. Cel mai grav este faptul că Victor Negrescu este ministrul care a lucrat pentru pregătirea preluării de către România a preşedinţiei semestriale a Consiliului UE de la 1 ianuarie – ce mesaj transmitem noi la Bruxelles prin demisia sa? Şi marţi vom avea aprobată în Parlamentul European o rezoluţie extrem de negativă la adresa României – urmată de Raportul Comisiei Europene privind MCV (la fel de negativ)”, a scris Ponta, pe Facebook. 

Potrivit lui, Pro România va lupta cu toate puterile contra acestor oligarhi care vor să confişte total viitorul ţării noastre. 

Se pare că cineva chiar şi-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană. Pro România va lupta cu toate puterile contra acestor oligarhi care vor să confişte total viitorul ţării noastre!”, a punctat Victor Ponta. 

Pe de altă parte, Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, a precizat că „din câte înţeleg, s-a produs această demisie a domnului Negrescu”.

Ea a comentat că, „probabil, ceea ce l-a determinat să recurgă la acest gest a fost ceva de natură personală”. Mai mult, întrebată ce se va întâmpla cu acest portofoliu, în condiţiile în care mai sunt mai puţin de două luni până când România va prelua preşedinţia semestrială rotativă a Consiliului UE, Rovana Plumb a răspuns: „Vom vedea ce decizie va lua doamna prim-ministru în perioada imediat următoare, dar vă asigur că suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei”. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate