luni, octombrie 25, 2021
AcasăAgenda ZileiPonta vrea impozitarea suplimentară a pensiilor speciale care depășesc o anumită sumă

Ponta vrea impozitarea suplimentară a pensiilor speciale care depășesc o anumită sumă

Impozitarea suplimentară a pensiilor speciale care depășesc o anumită sumă este măsura care ar trebui luată în considerare, oricare alta este o păcăleală, spune preşedintele Pro România, Victor Ponta. 

„Noi suntem de acord cu abrogarea pensiilor speciale, dacă scoatem militarii, magistraţii, aviatorii, ambasadorii. Aşa au propus ei. Dacă scoţi de acolo militarii, magistraţii, aviatorii, ambasadorii, mai rămân, cred, că vreo 200-300 sute de persoane parlamentari şi angajaţi. De aceea, dacă vreţi să ieşim din păcăleala asta, există o singură soluţie, pentru că problema în România este că sunt pensii mult prea mari obţinute nu prin contribuţie, ci un anumit tip de activitate, soluţia pe care o aplică toate ţările occidentale spre care România trebuie să se îndrepte este aceea a impozitării suplimentare a pensiilor şi salariilor care depăşesc o anumită sumă. Orice altă soluţie este o păcăleală”, a afirmat Ponta.

Potrivit acestuia, problema este că în România sunt două categorii de pensionari.

„Aţi văzut, dacă nu vor să taie pensiile militarilor – şi e foarte bine – dacă nu vor să taie pensiile magistraţilor, dacă nu vor să taie pensiile aviatorilor, atunci cui îi taie? La 800 de oameni? Gaura la bugetul de pensii o să fie de vreo 20 miliarde de lei. Problema în România este faptul că există categoria de clasa I de pensionari şi clasa II de pensionari, cetăţeni de clasa I şi de clasa II, acest lucru într-o ţară occidentală se îndreaptă într-un singur fel, prin impozitare diferită. Celelalte poveşti nu contează”, a mai spus liderul Pro România. 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate