marți, decembrie 3, 2024
AcasăAgenda ZileiPrețurile apartamentelor au scăzut, în mai, dar nu peste tot

Prețurile apartamentelor au scăzut, în mai, dar nu peste tot

După ce s-au diminuat cu 0,7% la nivel național pe parcursul lui aprilie, prețurile apartamentelor (noi și vechi) au mai consemnat o scădere de 0,4% în mai. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie cerută pentru o asemenea unitate locativă la nivel de țară a ajuns la 1.223 de euro pe metru pătrat, față de 1.228 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare.

Tendința descendentă a pretențiilor vânzătorilor nu a fost resimțită, însă, în toate cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro – doar două dintre acestea, anume Bucureștiul și Constanța, au consemnat ieftiniri. Un alt fapt interesant este că pe segmentul rezidențial nou au avut loc cele mai semnificative variații de preț, atât pozitive, cât și negative.

București, prețuri cu 2% mai mici

Așteptările vânzătorilor de apartamente din Capitală s-au diminuat, per ansamblu, cu 2% luna trecută, ajungând de la 1.330 la 1.304 euro pe metru pătrat util. În contextul în care suma medie solicitată pentru locuințele din blocurile vechi s-a menținut la aceeași valoare ca și luna trecută (anume 1.219 euro pe metru pătrat), tendința descendentă a prețurilor a fost dictată exclusiv de segmentul rezidențial nou: unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au ieftinit cu 3,4%, de la 1.408 la 1.360 de euro pe metru pătrat.

Brașov, creștere de prețuri

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, un avans de 0,6% la prețurile apartamentelor, ajungând de la o medie de 1.117 euro pe metru pătrat util în aprilie, la 1.124 de euro pe metru pătrat util la finele lui mai. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,7% în perioada analizată (de la 1.099 la 1.107 euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat un avans de 1% (de la 1.152 la 1.163 de euro pe metru pătrat util).

Cluj-Napoca, pe val 

În orașul de pe Someș, locuințele disponibile spre vânzare s-au apreciat luna trecută cu 1,4%, ajungând la 1.590 de euro pe metru pătrat util (față de nivelul de 1.568 de euro pe metru pătrat util valabil la sfârșitul lunii anterioare). Pe ambele segmente de piață analizate au fost resimțite creșteri, însă acestea au fost inegale: apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,4% (de la 1.587 la 1.593 de euro pe metru pătrat), iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale cu 2,5% (de la 1.549 la 1.588 de euro pe metru pătrat).

Constanța, apartamente mai ieftine

În orașul de la malul mării, apartamentele s-au ieftinit, per ansamblu, cu 1,1% pe parcursul lui mai, acestea ajungând să coste, în medie, 1.117 euro pe metru pătrat util (față de 1.129 de euro pe metru pătrat util la sfârșitul lui aprilie). În vreme ce locuințele din blocurile vechi au consemnat o scădere de 0,8% luna trecută (de la 1.129 la 1.120 de euro pe metru pătrat), cele nou-construite s-au depreciat cu 1,7% (de la 1.128 la 1.109 euro pe metru pătrat).

Iași, cea mai mare creștere

În capitala Moldovei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, luna trecută, un avans semnificativ al prețului mediu solicitat de către vânzători, anume 3,2%, de la o medie de 996 de euro pe metru pătrat, la 1.028 de euro pe metru pătrat. Iașiul reușește, astfel, din nou, să depășească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat (atins pentru prima oară chiar în urmă cu un an, în mai 2018), sub care scăzuse în aprilie. Luna trecută, apartamentele vechi din oraș s-au apreciat cu 1,5% (de la 1.008 la 1.023 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 4,2% (de la 990 la 1.032 de euro pe metru pătrat).

Timișoara, majorare ușoară

În orașul de pe Bega, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 0,4% luna trecută, de la 1.217 la 1.222 de euro pe metru pătrat util. Interesant este că aceeași marjă de creștere, anume 0,4%, a fost consemnată atât pe segmentul locuințelor din blocurile vechi (de la 1.220 la 1.225 de euro pe metru pătrat), cât și pe cel al unităților locative din noile ansambluri rezidențiale (de la 1.206 la 1.211 euro pe metru pătrat).

 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate