Primăria București dă aproape 6.000 de truse de prim ajutor locatarilor din clădirile cu risc seismic clasa I, pentru că este mai bine să ai o trusă de prim ajutor decât să ai clădirea consolidată… cam asta pare sp fie logica primarului Gabriela Firea.
Conform proiectului prin care s-a decis acest lucru, trusele de prim ajutor vor fi predate pe bază de proces-verbal ce se va încheia între Direcţia Înzestrare Materială şi Situaţii de Urgenţă şi locatarii din imobilele expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public, şi din cele încadrate în clasa I risc seismic.
În referatul de aprobare a proiectului se stipulează că, potrivit Legii nr 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sunt obligate să asigure capacităţi de intervenţie specializate, corespunzător tipurilor de riscuri la care sunt expuse teritoriul şi populaţia, în timpi de răspuns optimi, indiferent de locul şi momentul în care se produce situaţia de urgenţă.
Având în vedere datele statistice privind seismicitatea României, precum şi amplasarea geografică a Municipiului Bucureşti, una dintre principalele vulnerabilităţi în caz de cutremur este reprezentată de numărul mare de clădiri de locuit care ar suferi avarii semnificative, precum şi numărul mare de cetăţeni care ar fi afectaţi de calamitate, se arată în referat.
Ce vor conține aceste truse de prim ajutor date de Primăria București
Proiectul mai spune că, întrucât majoritatea persoanelor care locuiesc în imobile încadrate în clasa I de risc seismic sunt vârstnice, cu posibilităţi reduse de procurare a kiturilor de supravieţuire, pentru a veni în sprijinul acestora se impune distribuirea cu titlu gratuit a truselor de prim ajutor, cuprinzând un minim de materiale şi echipamente necesare supravieţuirii în caz de cutremur:
- produse şi echipamente de strictă necesitate cu care persoanele prinse sub dărâmături pot supravieţui câteva zile (apă, hrană),
- pot să-şi acorde un mic ajutor medical (bandaje, medicamente, dezinfectanţi),
- au acces la mijloace de informare (radio cu dinam),
- posibilitatea de a-şi semnala prezenţa sub dărâmături (fluier, lanternă, baton luminos), până ce forţele profesioniste de intervenţie le vor scoate la suprafaţă.