AcasăAgenda ZileiRămas fără imunitate, senatorul Florian Bodog va fi ”uns cu mir” de...

Rămas fără imunitate, senatorul Florian Bodog va fi ”uns cu mir” de procurorii anticorupție

Senatorii au votat miercuri, 21 aprilie, pentru ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății din guvernarea PSD-ALDE, Florian Bodog. Rezultatul votului a fost de 98 ”pentru”, 24 ”împotrivă” și o ”abținere”.

La dezbaterile din plenul Senatului, Florian Bodog a declarat că nrea sa penală, pentru că nu are nimic de ascuns şi are încredere în Justiţia din România.

„Din start vă spun că nu vă voi cere să votaţiu cere colegilor parlamentari să voteze împotriva solicitării DNA privind cerceta împotriva solicitării de cercetare a mea, că n-am nimic de ascuns, întotdeauna am răspuns invitaţiilor şi nu este prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet. Nu-mi este frică de Justiţie şi am încredere în Justiţia din România”, a declarat Florian Bodog.

DNA a cerut recent, pentru a doua oară, invocând apariția de noi dovezi în acest caz, ridicarea imunității senatorului Bodog pentru începerea urmăririi penale într-un dosar în care demnitarul este acuzat de săvîrșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri.

În 2019, la cererea similară a procurorilor DNA, senatorii din majoritatea PSD-ALDE au respins ridicarea imunității colegului lor.

Fostul ministru Bodog este acuzat că și-a plătit o consilieră personală, vreme de un an de zile, falsificând condica de prezență și mai multe acte, fără ca aceasta să fi trecut o zi pe la serviciu.

”Concret, susține DNA, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv”.

Consiliera pentru care Bodog a fost în stare să-și riște libertatea, scriau jurnaliștii de la Adevărul în 2019, ”se numește Olivia Andreea Baciu şi în 2016, când Florian Bodog era decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, Baciu a devenit cadru didactic asociat al facultăţii, iar în septembrie 2017, a câştigat un post de şef de lucrări, pentru disciplina „Informatică medicală şi biostatistică”” la aceeași facultate .

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate