sâmbătă, mai 28, 2022
AcasăAdministrație publicăSpitalele regionale din România, planuri pe hârtie sau fantasmagorice

Spitalele regionale din România, planuri pe hârtie sau fantasmagorice

România are alocate, pe exerciţiul financiar 2014 – 2020, pentru trei spitale regionale (Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca), 150 de milioane de euro, bani care acoperă doar documentaţia tehnică, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. 

Sumele alocate din fonduri europene pentru sănătate, după cum urmează:

  • 150 de milioane de euro – pentru cele trei spitale regionale – Iaşi, Craiova şi Cluj -,
  • 346 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă analize medicale, tratamente precoce şi instruirea cadrelor medicale
  • 365 de milioane de euro – investiţii privind extinderea şi modernizarea atât a unităţilor de primiri urgenţe, cât şi a ambulatoriilor de pe lângă spitalele de urgenţă judeţene şi nu numai.

„În momentul de faţă, 150 de milioane de euro alocate pentru cele trei spitale regionale acoperă doar documentaţia tehnică, pentru că suma totală necesară a finaliza aceste trei spitale regionale, conform devizelor estimative propuse de Banca Europeană de Investiţii, este de 1,2 miliarde de euro”, a declarat Rovana Plumb. 

Totodată, Sorina Pintea, ministrul Sănătății spune că pentru spitalul regional din Iaşi a fost predat studiul de fezabilitate integral, în condițiile în care studiul de fezabilitate pentru spitalul regional de la Cluj va fi depus în această lună, iar pentru cel din Craiova – în luna mai. 

„În programul de guvernare este menţionată construcţia a opt spitale regionale, trei dintre acestea având ca sursă de cofinanţare fonduri europene. Avem studiul de fezabilitate integral pentru spitalul regional Iaşi, este predat Ministerului Sănătăţii, urmând ca săptămâna viitoare acest studiu de fezabilitate să intre în comisia interministerială pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici”, a mai spus Pintea.

După aprobarea de către Comisia Europeană a acestor studii de fezabilitate, se va decide asupra titlului de aplicaţie, asupra cuantumului finanţării, se va modifica programul operaţional regional şi apoi se vor putea depune aplicaţii de finanţare pentru cele trei proiecte. 

Și dacă vorbim de spitalului regional de urgenţă de la Constanţa acesta va avea caracter atât public, cât şi militar, după modelul aplicat de MApN în cazul achiziţiei unor echipamente.

„Se va merge pe un model al unui proiect deja existent, se vor încheia, desigur, protocoale, acorduri între miniştrii Sănătăţii şi Apărării din România cu cei din statul în care a fost identificat un astfel de obiectiv, pentru că vom şti exact cât a costat şi care a fost termenul de realizare a acelui obiectiv.  Poate fi o procedură foarte rapidă şi dacă ea se dovedeşte a fi una de succes poate fi aplicată şi în alte situaţii şi nu numai în cazul infrastructurii spitaliceşti, poate fi extinsă ca şi abordare şi în alte zone.

 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate