Călin Popescu Tăriceanu arată cât gunoi politic s-a ascuns pe timpul guvernării și spune, la nici o zi după ce și-a anunțat divorțul de PSD că „marele partid” a făcut o rectificare bugetară nerealistă.
Bugetul de stat s-a închis la rectificarea din august prin soluţii miraculoase, urmând să aibă loc o nouă rectificare, în noiembrie, care o să scoată la iveală problemele peste care s-a trecut.
„Rectificarea bugetară am spus că este una nerealistă, am spus înainte de rectificare şi rămân consecvent cu ceea ce am spus atunci. La acea rectificare am atras atenţia colegilor din PSD că se face o greşeală politică, în primul rând. Nu poţi să dai 500 de milioane de lei la servicii şi tai de la sănătate, învăţământ, cercetare, infrastructură ş.a.m.d. Până la urmă, de la sănătate nu s-a tăiat, dar bugetul nu se închidea cu 9 miliarde. Până la urmă (…) nu era problema cât se dă la servicii, că nu din 500 de milioane nu se închidea bugetul, ci prin 9 miliarde. Prin nişte soluţii miraculoase, în care eu nu cred, s-a închis bugetul. Dar nu s-a închis de fapt. În noiembrie, o să trebuiască să se mai facă o rectificare bugetară, care o să scoată la iveală exact problemele peste care acum s-a trecut”, a declarat liderul ALDE.
Potrivit lui, problema bugetului pe anul acesta şi pe anul următor este una foarte serioasă şi pe care ALDE nu o înţelege.
„În februarie, când s-a votat bugetul, am atras atenţia că bugetul este nerealist construit şi partenerii noştri ne-au dat asigurări că totul va fi bine. S-au dat peste tot şi nu s-au încasat suficient”, a adăugat Tăriceanu.
Ieri, ALDE și-a anunțat ieșirea de la guvernare lăsând PSD să guverneze singur. Mai mult, Tăriceanu a afirmat că de la începutul anului trage atenția că lucrurile nu mai merg bine, uitând să spună că, de fapt, au condus împreună timp de 3 ani, și împreună cu PSD au dat OUG 114 care a scumpit și mai mult toate serviciile și produsele, că au susținut împreuna amnistia și grațierea și alte astfel de aberații legislative.