UPDATE 17.20 Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că Tăriceanu, în calitate de prim ministru, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă.
„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, spun anchetatorii.
Conform DNA, prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece.
„După respingerea, la data de 3 iunie 2019, a cererii iniţiale de încuviinţare a urmăririi penale de către Senat (instituţie învestită cu soluţionarea având în vedere calitatea de senator a lui Călin Popescu-Tăriceanu la acea dată), procurorii au efectuat, în acelaşi dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane”, spun anchetatorii.
Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menţionată cu referire la fostul demnitar.
„În vederea confiscării obiectului infracţiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinând lui Călin Popescu-Tăriceanu până la concurenţa sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”, menţionează procurorii.
Tăriceanu, urmărit penal, se consideră victimă
Lui Călin Popescu-Tăriceanu i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, acesta afirmând că dosarul în care este cercetat pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante.
„Am fost chemat la DNA pentru a mi se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar în care sunt acuzat de obţinerea unor foloase indirect, de mită. Dar, ceea ce vreau să precizez este că tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante. Şi anume: în perioada în care am condus Guvernul României, Guvernul a emis o serie de hotărâri de Guvern care să favorizeze o anumită companie. Prim-ministrul nu dă, aşa, din pixul lui hotărâri de Guvern cum îşi imaginează poate unii, ele sigur că parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal şi, de aici, toată construcţia care a fost făcută de procurori este pe o bază falsă”, a declarat Tăriceanu.
Acesta a cerut timpul necesar pentru studierea probelor suplimentare despre care procurorii spun că le-au depus la dosar şi va urma procedurile prevăzute în cadrul procesului.