marți, noiembrie 12, 2024
AcasăAgenda ZileiTeodorovici a vrut să „saboteze” congresul PSD. Tribunalul i-a respins cererea

Teodorovici a vrut să „saboteze” congresul PSD. Tribunalul i-a respins cererea

Fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, a vrut să „saboteze” congresul PSD, amânându-l, dar Tribunalul București i-a respins cererea. Acesta are loc în continuare sâmbătă pe 22 august. 

Teodorovici a introdus pe rolul tribunalului o ordonanţă preşedinţială prin care dorea amânarea congresului PSD până la judecarea unei alte cereri depuse în instanţă, în care contesta actuala conducerea interimară a partidului.

Eugen Teodorovici a adresat Tribunalului Bucureşti o cerere în care solicita „luarea măsurii amânării lucrărilor Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat convocat pentru data de 22 august 2020, până la judecarea acţiunii civile ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia IV civilă, înregistrată sub nr. 21113/3/2020 din data de 20.08.2020. Apreciez că sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru promovarea acţiunii în procedura ordonanţei preşedinţiale”, spunea Teodorovici pe Facebook.

Într-un alt proces deschis de Teodorovici la Tribunalul Bucureşti, care încă nu a primit o dată pentru judecare, fostul ministru de Finanţe susţine că este singurul reprezentant ales legal şi statutar în congresul PSD din 29 iunie 2919.

De asemenea, Teodorovici le cere magistraţilor să constate caracterul nelegal al deciziilor emise după data de 29 iunie 2019 de către conducerea „ilegală” a PSD, coordonată de Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate