Ambasadorii statelor membre UE au adoptat vineri un plan vizând interzicerea aterizării avioanelor aparţinând companiilor aeriene belaruse pe aeroporturi din Uniunea Europeană şi survolării spaţiului aerian european, declară trei diplomaţi citați de Reuters , în timp ce lidera opoziției belaruse din exil, Sviatlana Tihanovskaia, a cerut mai multe sancțiuni pentru regimul Lukașenko, din partea Occidentului.
Această interdicţie face parte din sancţiunile economice impuse Belarusului, care, din ordinul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, a deturnat la Minsk, pe 23 mai, un avion al companiei aeriene irlandeze Ryanair la bordul căruia se afla opozantul belarus Roman Protasevici, arestat şi încarcerat.
Măsura, căreia statele membre UE nu i-au opus nicio obiecţie de ultim moment, urmează să intre în vigoare la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă – ora Europei Centrale (22:00 GMT), potrivit diplomaţilor citaţi.
De asemenea, UE recomandă insistent companiilor aeriene europene să evite să zboare în spațiul aerian al Belarus, aceasta nefiind însă o interdicție obligatorie, din punct de vedere juridic.
Miercuri, Agenția UE pentru Siguranța Aeriană a emis o directivă privind siguranța zborurilor în care se afirmă că, exceptând urgențele, toate aeronavele din UE ar trebui să evite zborurile în spațiul aerian al Belarus.
Compania aeriană națională belarusă, Belavia, efectuează zboruri care leagă Belarus de aproximativ 20 de aeroporturi europene, printre care sunt Helsinki, Amsterdam, Milano, Varșovia, Frankfurt, Berlin, München, Paris, Roma și Viena.
Aplicarea interdicției asupra companiilor aeriene belaruse revine guvernelor naționale ale statelor membru UE, dintre care multe sunt și membre NATO, care pot ridica avioane de luptă pentru a-și proteja spațiul aerian de aeronavele nedorite – scrie Reuters.
Decizia liderilor UE vine după arestarea bloggerului Roman Protasevich, opozantul dictatorului Alexandr Lukașenko, în urma deturnării de către Belarus a unui avion internațional de pasageri, aflat în spațiul său aerian, acțiune considerată terorism de stat.
Pe de altă parte, lidera opoziției din Belarus aflată în exil, Sviatlana Tihanovskaia, a cerut Occidentului să acționeze împreună împotriva regimului dictatorial al lui Lukașenko.
”Presiunea este mai puternică atunci când aceste ţări acţionează în comun şi lansăm un apel în acest sens către Marea Britanie, SUA, Uniunea Europeană şi Ucraina. Ele trebuie să acţioneze împreună pentru ca vocea lor să se audă mai tare” – a spus Tihanovskaia într-o declaraţie pentru Reuters, citată de Agerpres.
Tihanovskaia a făcut aceste comentarii în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Varşovia, înaintea summitului Grupului celor şapte ţări puternic industrializate (G7), preconizat să aibă loc săptămâna viitoare în Marea Britanie, la care ea speră să fie abordate problemele ridicate de opoziţia din Belarus.