Înmatriculările de autoturismelor noi şi second hand înregistrate în România au ajuns, în primele cinci luni din 2019, la 241.629 de unităţi, potrivit informațiilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Din acestea peste 184.000 sunt din categoria rulate. În intervalul ianuarie – mai 2019, înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 1,31% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior.
Numărul total de înmatriculări de autoturisme noi a fost de 57.538 de unităţi, în creştere cu 20,30%, faţă de primele cinci luni din 2018, când s-au consemnat 47.827 de exemplare.
De asemenea, din totalul de înmatriculări de autovehicule noi înregistrat din ianuarie şi până în mai 2019, cele mai multe au fost Dacia – cu 17.604 unităţi, în creştere cu 39,81% faţă de acelaşi interval din anul anterior.
Raportat la nivelul lunii mai din acest an, cele mai multe solicitări au vizat mărcile:
- Dacia – 3.286 de exemplare (+5,52% faţă de luna mai 2018),
- Volkswagen – 1.168 de unităţi, (+45,45%),
- Skoda – 1.151 unităţi, (+4,07%),
- Renault – 1.039 de unităţi, (+35,99%)
- Ford – 855 de unităţi, (-12,67%).
Cele mai puţine înmatriculări de maşini noi, înregistrate în cea de-a 5-a lună a anului în curs, au fost consemnate în cazul: Alfa Romeo (10 exemplare), Lada, Lamborghini şi Subaru (câte 3 unităţi) şi Ferrari (2).
La nivel de autoturisme rulate, cifrele arată o scădere de 6,56% a înregistrărilor, în perioada de referinţă, până la 184.091 unităţi faţă de 197.010 exemplare în intervalul ianuarie – mai 2018.
Cele mai multe înmatriculări din această categorie au fost consemnate pentru:
- Volkswagen – cu 45.089 unităţi (-9,45%, comparativ cu perioada similară din 2018),
- BMW (18.521 unităţi, +0,29%),
- Audi (17.336 unităţi, -5,35%),
- Opel (16.915 unităţi, -21,30%),
- Ford (15.391 unităţi, -15,77%)
- Mercedes-Benz (10.261 de unităţi, +1,33%).
Datele DPRCIV arătau că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi. Dintre autovehiculele înregistrate la nivel naţional, 1.381.620 erau înmatriculate în Bucureşti, acestea din urmă înregistrând un salt de 4,64%, comparativ cu anul 2017. În acelaşi timp, în Capitală, numărul autoturismelor înregistrate la 31 decembrie 2018 a ajuns la peste 1,106 milioane de unităţi, majoritatea (610.765 unităţi) fiind pe benzină.