sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăAgenda ZileiUSR contestă Codul Administrativ la Curtea Constituțională

USR contestă Codul Administrativ la Curtea Constituțională

USR a depus o sesizare la Avocatul Poporului prin care cere contestarea la Curtea Constituţională a OUG privind Codul Administrativ, adoptată de Guvern. Parlamentarul a precizat că aspectele de neconstituţionalitate semnalate de USR în această cerere sunt numeroase. 

„Cel mai solid argument este acela al inexistenţei unei situaţii de urgenţă care să justifice această Ordonanţă de urgenţă pentru adoptarea Codului administrativ. Avem o bogată jurisprudenţă în domeniu, o jurisprudenţă constituţională. Curtea a spus de foarte multe ori că, în lipsa acestei situaţii extraordinare care nu suportă amânarea unei reglementări din partea Guvernului, o Ordonanţă de urgenţă nu este justificată deloc. Mai avem argumentul că domenii precum dreptul administrativ, dreptul penal sau judiciar nu pot fi modificate prin Ordonanţă de urgenţă, sunt domenii în care schimbările sunt ample, ele trebuie sa se întâmple în urma unor consultări publice cu actorii interesaţi”, a declarat senatoarea USR Florina Presadă. 

Potrivit ei, sunt prevederi pe care USR le-a identificat ca fiind neconstituţionale, pentru că CCR s-a pronunţat deja pe reglementări cvasi-identice în trecut şi le-a declarat neconstiuţionale.

„Şi aici precizez – această indemnizaţie pentru limită de vârstă, pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinte şi vicepreşedinte de consiliu judeţean au fost proiecte de lege trecute de Parlament pe care CCR le-a declarat neconstituţionale, spunând că se încalcă un principiu al legalităţii consfinţit prin Constituţie. Acest tip de pensie este un privilegiu şi nu un drept”, a mai spus Presadă. 

Aceasta a explicat că este deja o practică a Guvernului României care trebuie să înceteze.

„Şi sunt convinsă că Avocatul Poporului, cel care trebuie să ia acum această decizie – dacă sesizează sau nu CCR – este absolut conştient de toate aceste argumente, inclusiv de lipsa caracterului de urgenţă. Decizia ne va arăta dacă doamna Renate Weber este sau nu avocat al poporului care urmăreşte agenda majorităţii care a votat-o sau în lumina acestor competenţe decide să-şi exercite această atribuţie pe care o are – şi anume să sesizeze CCR cu excepţii de neconstituţionalitate. Va fi o decizie care ne va arăta ce fel de avocat al poporului doreşte doamna Weber să fie. (…) Este nevoie ca cineva în acest moment să echilibreze raportul de forţe dintre Guvern şi Parlament”, a mai afirmat Presadă.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate