Poliţiştii rutieri au dat, în ultimele 24 de ore, aproximativ 1.500 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 547.000 de lei, au fost reţinute 172 permise de conducere şi 38 certificate de înmatriculare.
Peste 25.000 angajaţi ai MAI au acţionat în noaptea de Revelion în principal pentru prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea intervenţiilor rapide în situaţii de urgenţă.
69 dintre conducătorii auto sancţionaţi contravenţional au fost depistaţi conducând cu viteză peste cea admisă de lege. Totodată, 18 şoferi au fost depistaţi, la volan, sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care le-a fost suspendat dreptul de a conduce şi au fost sancţionaţi conform prevederilor legale.
„În ultimele 24 de ore, echipajele de pompieri, poliţie şi jandarmerie au răspuns la peste 3.300 de solicitări ale cetăţenilor primite prin numărul unic de urgenţă 112. Au fost sesizate 856 infracţiuni, dintre care 196 contra persoanei, 259 contra patrimoniului, 196 privind produsele explozive, iar 274 autori de infracţiuni au fost prinşi în flagrant. De asemenea, au fost aplicate peste 2.800 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.000.000 de lei”, a anunțat MAI.
De asemenea, în ultima zi a anului, au fost confiscate articole pirotehnice în valoare de aproximativ 58.400 lei.
Pompierii au desfăşurat peste 1.000 de intervenţii, dintre care 894 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 44 pentru stingerea de incendii. Cauzele principale ale producerii incendiilor au fost instalaţiile electrice improvizate şi coşuri de fum necurăţate sau defecte, relevă sursa citată.
Totodată, o aeronavă a MAI a efectuat, în ultimele 24 de ore, o misiune aero-medicală.
Peste 140 evenimente publice au fost organizate în noaptea de Revelion, la care au participat aproximativ 300.000 de persoane, conform estimărilor organizatorilor. Cele mai mari evenimente au fost organizate în Bucureşti şi în municipiile Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Cluj-Napoca.