miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăAgenda ZileiANAF se laudă cu „firimituri”, în timp ce marii evazioniști scapă

ANAF se laudă cu „firimituri”, în timp ce marii evazioniști scapă

ANAF se laudă cu „firimituri”, în timp ce marii evazioniști scapă și păgubesc bugetul statului cu miliarde de euro în fiecare an. Astfel că, reprezentanții Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se laudă că instituția a încasat peste 150 milioane de euro în perioada 2016-2020 din executarea hotărârilor şi valorificarea bunurilor sechestrate în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii sau în cursul executării silite.

„Noi, în calitate de organ de executare silită, ar trebui să punem în executare hotărârea prin valorificarea bunurilor drept garanţie. În majoritatea situaţiilor, dacă nu ne putem îndestula, astfel încât să recuperăm creanţa, trebuie să repetăm procesul investigativ si aici mă refer la investigaţiile financiare”, a afirmat Antoine Mircea Avram, director Direcţia generală executări silite cazuri speciale Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Potrivit lui, în perioada 2016-2020, s-au încasat peste 150 de milioane de euro (circa 744 milioane de lei) din executarea hotărârilor, valorificarea bunurilor sechestrate în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii sau în cursul executării silite.

ANAF se laudă cu „firimituri”

Rolul ANAF este de a asigura cheltuielile publice ale societăţii printr-o colectare eficientă şi eficace a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului de stat.

„Printre aceste sume regăsim şi creanţele provenite din săvârşirea de infracţiuni, creanţe stabilite prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie penală, hotărâri definitive. Eu reprezint Direcţia operativă de executări silite cazuri speciale, care reprezintă autoritatea statului abilitată de a pune în executare hotărârile judecătoreşti definitive, pronunţate în materie penală, în scopul recuperării creanţelor provenite din săvârşirea de infracţiuni care se fac venit la bugetul de stat – şi nu numai – uneori bugetul Uniunii Europene, după caz. În continuare voi prezenta câteva rezultate de la momentul înfiinţării până în prezent, respectiv 2016-2020. În această perioadă s-au încasat peste 150 milioane de euro (circa 744 milioane de lei) din executarea hotărârilor, valorificarea bunurilor sechestrate în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii sau bunurile sechestrate în cursul executării silite. Mai avem o sumă de circa 109 milioane de lei rezultată din valorificarea bunurilor confiscate”, a mai spus Antoine Mircea Avram.

În anul 2020 măsurile de executare silită au continuat, ţinând cont de restricţiile impuse de pandemie.

„În anul 2020, în care ne-am confruntat cu toţii cu pandemia generată de coronavirus, am continuat măsurile de executare silită, ţinând cont de aceste restricţii. Am instituit 987 de măsuri asigurătorii dispuse de instanţele de judecată şi de organele de urmărire penală. Am înfiinţat un număr de 2.995 de popriri asupra sumelor datorate debitorilor de către terţi”, a mai spus oficialul ANAF.

Potrivit acestuia, au fost sechestrate 1.254 de bunuri mobile şi 1.222 de bunuri imobile.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate