luni, octombrie 18, 2021
AcasăAgenda ZileiANSVSA: Noi măsuri pentru prevenirea pestei porcine odată cu venirea sărbătorilor

ANSVSA: Noi măsuri pentru prevenirea pestei porcine odată cu venirea sărbătorilor

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ia o serie de măsuri de prevenire, supraveghere şi control pentru evitarea răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), în condiţiile în care apropierea sărbătorilor de iarnă este caracterizată de o creştere a numărului de porci sacrificaţi.

Astfel, în gospodăriile populaţiei, ANSVSA recomandă verificarea respectării normelor sanitar-veterinare privind identificarea şi înregistrarea animalelor şi intensificarea controalelor în vederea interzicerii creşterii extravilane (stâne, cantoane, societăţi agricole, alte clădiri dezafectate etc.).

Medicul veterinar de liberă practică împuternicit trebuie anunţat imediat în cazul în care proprietarul de animale constată înainte de sacrificare, apariţia unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetenţă, febră, pielea se înroşeşte, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă cu sânge, diaree cu sânge, etc) sau/şi după sacrificarea animalului, existenţa unor modificări ale organelor interne şi anume: splina mult mărită de culoare roşie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii, acumulări de lichide în cavităţi, etc..

În pensiuni şi puncte gastronomice locale este obligatorie efectuarea cu 24 de ore a examenului ante-mortem şi, ulterior, al celui post-mortem, iar în zona de tăiere trebuie luate măsuri pentru evitarea contaminării cărnii şi organelor, ceea ce implică obligatoriu existenţa unei surse de apă potabilă rece şi caldă, un recipient pentru colectarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman. Nu în ultimul rând, în zona în care are loc tranşarea cărnii, trebuie luate măsuri pentru evitarea contaminării, ceea ce implică obligatoriu existenţa unei surse de apă potabilă rece şi caldă şi facilităţi corespunzătoare, în timp ce carnea tranşată şi organele trebuie manipulate şi depozitate în condiţii igienice, inclusiv la temperatură controlată, de către persoane cu stare de sănătate şi de igienă personală corespunzătoare, astfel încât să fie evitat orice risc de contaminare cu agenţi fizici, chimici şi microbiologici, respectiv pentru a nu compromite siguranţa cărnii şi a organelor.

Noi măsuri împotriva pestei porcine odată cu venirea sărbătorilor

În ceea ce priveşte măsurile din fermele comerciale, reprezentanţii ANSVSA susţin că trebuie efectuate verificări asupra modului de sacrificare a porcilor, care se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar-veterinar pentru sacrificarea de porcine şi publicate pe site-ul ANSVSA.

Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spaţii, decât cele autorizate sanitar veterinar.

Tot în fermele comerciale se va verifica modul de respectare a cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porcine, precum şi a măsurilor privind restricţionarea mişcărilor de porci, ca urmare a apariţiei şi evoluţiei focarelor de PPA.

De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor inspectoratelor de poliţie judeţene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condiţiile legale pentru transportul animalelor, cărnii şi produselor din carne, dar se va verifica şi modul de respectare a cerinţelor legale aplicabile comerţului cu carne proaspătă şi produse din carne, ca urmare a apariţiei şi evoluţiei unor focare de PPA.

În cazul mişcării animalelor, vor fi intensificate controalele privind circulaţia şi respectarea prevederilor privind mişcarea porcilor, a cărnii şi produselor din carne de porc, controalele rutiere în vederea descurajării comerţului ilegal de porcine şi produse provenite de la acestea, iar populaţia va fi informată cu privire la evitarea achiziţionării de animale şi produse provenite de la acestea de la persoanele neautorizate şi fără documente sanitar – veterinare.

„Este interzisă punerea în consumul uman a cărnii de porc care nu a fost supusă examenului pentru detectarea Trichinella spp., iar carnea provenită de la porcinele infestate cu Trichinella spp. se declară improprie consumului uman şi se elimină în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare”, avertizează specialiştii ANSVSA.

Conform datelor ANSVSA din 18 noiembrie, pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent, în România, în 260 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 792 de focare (dintre care 17 focare în exploataţii comerciale şi cinci focare în exploataţii de tip A), iar în alte opt judeţe există doar cazuri la mistreţi.

În anul 2018, numărul porcilor afectaţi de PPA a reprezentat 9,3% din efectivul de suine din ţara noastră, în timp ce, pentru primele zece luni ale lui 2019, procentul este de 3,7%. În total au fost stinse 1.978 de focare.

Potrivit ANSVSA, până la data de 18 noiembrie 2019, au fost despăgubiţi 13.665 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 327,13 milioane de lei.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate