miercuri, noiembrie 13, 2024
AcasăAgenda ZileiBilanț Covid, 30 octombrie: 12.106 de cazuri noi de infectare, 395 de...

Bilanț Covid, 30 octombrie: 12.106 de cazuri noi de infectare, 395 de decese și 1.858 de persoane internate la ATI, din care 31 de copii

În ultimele 24 de ore au fost consemnate 12.106 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19 dintre care 141 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Au fost efectuate doar 62.300 de teste și au fost raportate 413 de decese, dintre care 18 decese anterioare intervalului de referinţă. În unitățile sanitare sunt internate 19.784 de persoane cu Covid-19, dintre care 1.858 de persoane sunt la ATI, informează Grupul de Comunicare Strategică.

În Bucureşti sunt 1.620 de cazuri noi de COVID-19, în Argeş – 665, Timiş – 622, Sibiu – 596, Braşov – 540, Bihor – 512, Prahova – 507, Iaşi – 472, Cluj, Dâmboviţa – 457, Galaţi – 414.

Media națională a incidenței cumulate a cazurilor la nivel județean pe 14 zile la mia de locuitori, raportat la populația României, este de 10,07. Cea mai ridicată rată a incidenței a fost înregistrată în județul Ilfov cu 16,48 la mia de locuitori și municipiul București – 14,80 la mie.

Până astăzi, 47.324 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.10.2021 (10:00) – 30.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 413 decese (203 bărbaţi şi 210 femei), din care 18 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 413 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 36 la categoria de vârstă 50-59 ani, 107 la categoria de vârstă 60-69 ani, 139 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 105 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Persoanele decedate de la categoria 20-29 de ani sunt: o tânără de 22 de ani, din judeţul Maramureş, cu comorbidităţi,  şi un tânăr de 27de ani, din Mureş, fără comorbidităţi. Ambii erau nevaccinaţi.

380 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 16 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 17 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Au fost raportate 18 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Bacău, Dolj, Gorj, Maramureş, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, în luna octombrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 395 decese.

Din totalul de 413 pacienţi decedaţi, 369 erau nevaccinaţi şi 44 vaccinaţi. Cei 44 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani şi peste 80 de ani. 41 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.784. Dintre acestea, 1.858 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 421 sunt minori, 390 fiind internaţi în secţii şi 31 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.292.290 de teste RT-PCR şi 4.426.283 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.113 teste RT-PCR (11.511 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.602 la cerere) şi 40.207 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 149.015 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.257 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 57.621 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 101 persoane.

 

 

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate