Este posibilă alocarea de bani în cadrul actualului exerciţiu bugetar pentru construirea spitalelor regionale, în cazul în care Guvernul român face o cerere în acest sens, dar Comisia Europeană nu este agreată ideea alocării de fonduri doar pentru documentaţie, este de părere comisarul pentru politica regională, Corina Creţu.
„Am aflat din presă, de la doamna prim-ministru, că se doreşte folosirea acestor bani doar pentru documentaţie, urmând ca construcţia efectivă să fie făcută în perioada următoare. Precizez că noi, oficial, la Comisia Europeană, nu am fost notificaţi în legătură cu această decizie şi nu suntem confortabili cu faptul ca banii alocaţi să fie distribuiţi doar pentru documentaţie. Am fi vrut să vedem şi o implementare efectivă. Am spus-o public şi o spun şi azi autorităţilor române: nu a fost şi nu este o problemă de bani, atunci când este vorba de construirea celor trei spitale regionale. Dacă luaţi rata de absorbţie în cadrul Programului Operaţional Regional, aceasta se află la ora actuală sub 25%. Ceea ce înseamnă că 75% din bani nu sunt cheltuiţi. Poate că sunt programaţi pentru alte direcţii de investiţii”, a declarat Corina Crețu.
Potrivit ei, dacă CE are o solicitare din partea Guvernului României de a muta nişte bani în cadrul POR, din altă parte, pentru construirea de spitale regionale, o fac mâine.
„Aşteptăm această solicitare de mai bine de un an şi nu a venit. Sau poate se identifică resurse care nu vor putea fi cheltuite până în anul 2023 din alte programe operaţionale. Deci este la dispoziţia statului român de a identifica care sunt resursele de unde pot fi luaţi bani suplimentari pentru spitalele regionale”, a declarat Creţu.
Potrivit ei, din informaţiile pe care le deţine, pentru actuala perioadă de finanţare rata de cheltuire în cadrul POR este de 25%, iar rata de contractare este de 70%.
„A durat foarte mult până s-au stabilit locaţiile celor trei spitale regionale, până s-au făcut studiile de fezabilitate. Am aflat că studiul de fezabilitate pentru spitalul din Iaşi a fost aprobat de către Guvern, dar vreau să spun că la Comisia Europeană nu s-a primit niciunul dintre aceste studii de fezabilitate, pentru niciunul dintre cele trei spitale regionale. Pentru ca să se întâmple ceea ce doamna prim-ministru propunea, aceea de a fi fazate proiectele, în primul rând trebuie să fie depuse la Comisia Europeană, aprobate şi apoi fazate. Dacă se doreşte creşterea sumei, avem nevoi iarăşi de o solicitare în scris. Deci pentru orice pas în viitor, este nevoie de o solicitare în scris din partea Guvernului. În orice caz, eu şi Comisia Europeană nu sprijinim ideea ca fondurile europene să fie cheltuie doar pe documente tehnice”, a menţionat comisarul european.