Viorica Dăncilă a crezut că „mârlăniile” românești merg și-n UE atunci când a propus-o pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european. Problema este că, acum, România, prin această numire respinsă pe probleme de integritate, va avea un deficit de imagine și mai mare.
„Când Viorica Dăncilă a nominalizat-o pe colega ei de partid Rovana Plumb pentru postul de comisar european, am avertizat că aceasta riscă să fie respinsă. Am spus, atunci, cu toată buna credință, că România se poate face de râs cu o asemenea nominalizare. Dar prim-ministrul a mers înainte cu varianta Plumb, considerând că postul de comisar european este al PSD și poate face ce vrea cu el. Astăzi, Comisia Juridică a Parlamentului European a audiat-o pe Rovana Plumb în legătură cu mai multe sume de bani trecute în declarațiile sale de avere și a respins candidatura acesteia pentru postul de comisar”, a declarat europarlamentarul USR PLUS Dragoș Tudorache.
Rușinea a fost cu atât mai mare cu cât, dintre cei nouă candidați cărora li s-au cerut explicații scrise, doar candidatul României și cel al Ungariei n-au convins și au fost chemați la audieri. În urma audierilor, Rovana Plumb a fost respinsă.
„Știrile care au făcut înconjurul lumii imediat după această decizie vorbesc despre respingerea candidatului României. Al României, doamna Dăncilă! Nu al lui Dragnea, nu al lui Dăncilă, nu al PSD! Viorica Dăncilă candidează la alegerile prezidențiale și declară că vrea să-i reprezinte pe toți românii. Dar refuză cu bună știință să le apere interesele. Pentru șefa PSD, interesele meschine, de partid, sunt mai importante decât imaginea României. Știa că prin nominalizarea Rovanei Plumb va face rău țării, dar nu i-a păsat. Și tragedia va continua cât timp Viorica Dăncilă va continua să fie prim-ministru. Pentru că tot ea va trimite la Bruxelles următoarea nominalizare pentru postul de comisar european din partea României. Pentru binele acestei țări, Viorica Dăncilă și guvernul său trebuie să plece cât mai repede de la putere. Acum, cât răul pe care îl fac României mai poate fi reparat!”, a declarat Tudorache.
„Mârlăniile” românești acuzate și de PNL
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului, condamnă Guvernul PSD pentru poziţia ingrată în care a fost pusă România din cauza propunerii inadecvate a Rovanei Plumb la funcţia de comisar european,.
„Aşa cum ne-au obişnuit cei din PSD, pe modelul Dragnea-Fifor-Dăncilă au încercat să manipuleze sistemul european, propunând un candidat cu probleme de integritate. Singurul lucru pe care l-au obţinut aceşti impostori a fost să pună România într-o postură ruşinoasă. Guvernul PSD, care de ani de zile a solidificat imaginea României în faţa Europei ca fiind un stat corupt, condus de politicieni certaţi cu legea, a înregistrat o nouă premisă negativă la nivelul UE: este pentru prima dată când un candidat al unei ţări membre este audiat în mod special de către Comisia Europeană, fiind suspectat de probleme de integritate”, arată Gheorghe Falcă.
Europarlamentarul ales pe listele PNL afirmă că binomul Fifor-Dăncilă continuă să acţioneze ca în propriul partid, să facă jocurile de culise ale personajelor obscure, cu tentă coruptă.
„Parlamentul European a dat un semnal clar că nu acceptă astfel de propuneri. Aşteptăm ca măcar în ultimul ceas Guvernul PSD să înţeleagă răul pe care îl produce imaginii României la nivelul UE şi să facă o propunere decentă pentru funcţia de Comisar European în Comisia Transporturi”, mai spune Falcă.