vineri, martie 29, 2024
AcasăAgenda ZileiCum s-a descurcat Gabriela Firea în 3 ani ca primar al Bucureștiului

Cum s-a descurcat Gabriela Firea în 3 ani ca primar al Bucureștiului

Nici unul dintre marile proiecte pe care Gabriela Firea le-a trâmbițat cum că ar fi de importanță capitală pentru București nu a fost realizat, se arată în bilanțul primilor trei ani de mandat ai primarului general, Gabriela Firea, realizat de PNL București. 

Mai mult, cele 22 de companii municipale au fost capitalizate cu 800 de milioane de euro fără ca acest lucru să ducă la o îmbunătăţire a vieţii populaţiei.

„Practic, avem un dezastru în Bucureşti: proiecte nefăcute, o groază de bani folosiţi în activităţi de PR şi în petreceri pe stradă, când, în realitate, problemele grave ale Bucureştiului – probleme de infrastructură, probleme care ţin de consolidarea clădirilor, de încălzirea locuitorilor Bucureştiului, organizarea spaţiilor verzi şi amenajării acestui oraş – toate aceste probleme sunt nerezolvate. Au trecut trei ani de mandat. Tot ce s-a întâmplat în această perioadă a fost o încercare de a ne masca incompetenţa administraţiei PSD şi suntem azi în situaţia în care trebuie să tragem în mod serios un semnal de alarmă în spaţiul public, pentru că ne apropiem de patru ani de cheltuieli publice fără niciun rezultat”, a declarat preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru.

Potrivit ei, Gabriela Firea trebuie să dea socoteală pentru fiecare leu public cheltuit.

„Nicio lucrare de investiţii. Ne-am uitat la promisiunile ei din 2016. Nicio lucrare majoră. Povestea despre hotelul Concordia, pe care voia să îl reabiliteze. Hotelul se află într-o evidentă stare de degradare. Ne spunea atunci în mod mincinos, păcălindu-ne, că vom avea o sală polivalentă la standarde internaţionale”, a adăugat liderul PNL Bucureşti.

3 ani degeaba ca primar al Bucureștiului… degeaba pentru noi 

Pe de altă parte, consilierul municipal Ciprian Ciucu a afirmat că, în Bucureşti, traficul niciodată nu a fost mai prost decât astăzi, timpii de deplasare cu transportul în comun au crescut şi nu au fost realizate locuri de parcare.

„A guvernat în stil de PR, de breaking news. Astăzi anunţăm ceva, după care punem deoparte, dar nu continuăm, nu revenim pentru a face ceea ce am promis. Cred că niciun politician din România vreodată nu a promis mai mult decât Gabriela Firea: Pasajul Ciurel, străpungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu, Doamna Ghica şi aşa mai departe. Sunt lucruri pe care le-a promis, dar nu s-au întâmplat în acest mandat”, a mai spus Ciucu.

Acesta afirmă că societăţile din Holdingul Municipal cheltuie în mod netransparent pe echipamente, salarii sau diverse contracte, fără ca acest lucru să se resimtă în calitatea vieţii bucureştenilor.

Firea a mai fost criticată și pentru că:

  • nu a fost rezolvată problema termoficării, în timp ce ţevile RADET au continuat să se degradeze;
  • nu au fost demarate lucrările efective la Spitalul Metropolitan;
  • Centrul Cultural Favorit nu a fost finalizat şi se află într-o etapă incipientă de organizare;
  • a început consolidarea propriu-zisă doar la clădirile de mici dimensiuni

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate