duminică, decembrie 15, 2024
AcasăAgenda ZileiDacia se fabrică la Mioveni pe bază de voluntariat

Dacia se fabrică la Mioveni pe bază de voluntariat

Dacia se fabrică la Mioveni pe bază de voluntariat, au anunțat reprezentanții Uzinelor Dacia care spun că s-au reluat activităţile de producţie dar parţial, urmând ca, din data de 4 mai, să fie reluate activităţile în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în departamentul Presaj.

„În acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni. Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat: Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru, în timp ce Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în două schimburi. Din data de 4 mai, vor redemara activităţile ambelor uzine. Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producţie a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajaţii în perspectiva revenirii acestora la lucru. Aceste măsuri care ţin de igienizare şi securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajaţii vor fi informaţi despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii lor şi a colegilor”, anunță cei din Grupul Renault România

Oficialii precizează că, încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecţie pentru ansamblul angajaţilor din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea.

Constructorul auto a anunţat întreruperea producţiei la uzinele din Mioveni din data de 17 martie până pe 5 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus. Pe data de 2 aprilie, compania menţiona că prelungeşte perioada de întrerupere a activităţii de producţie la uzinele Dacia de la Mioveni, în acord cu partenerii sociali şi în contextul propagării virusului COVID-19 la nivel global şi al evoluţiei crizei sanitare.

Pe de altă parte, angajaţii fabricii Ford de la Craiova au intrat în şomaj tehnic începând de pe data de 19 martie 2020, până pe data de 30 aprilie, iar pe parcursul acestei perioade vor beneficia de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate